Noua specie de dinozaur, a cărei descriere a fost publicată în revista Scientific Reports, aparţine familiei titanozaurilor, alcătuită din dinozauri erbivori gigantici, care au trăit în număr mare în acea regiune în cretacicul superior.
Oamenii de ştiinţă estimează că animalul, al cărui gât foarte lung măsura aproximativ 26 de metri, avea o greutate de aproximativ 60 de tone, potrivit Mediafax.
"Cântărea cât 10 elefanţi din Africa şi cât şapte Tyrannosaurus rex", cel mai cunoscut dintre dinozauri, a declarat Kenneth Lacovara, profesor de paleontologie la Universitatea Drexel din Philadelphia, care a descoperit scheletul acestui animal în sudul Patagoniei, în Argentina. În plus, scheletul arată că animalul nu îşi terminase perioada de creştere în momentul morţii sale.
"Este de departe cel mai bun exemplu pe care îl avem dintre toate vieţuitoarele uriaşe care au trăit pe planeta noastră", a declarat Kenneth Lacovara. În timpul a patru campanii de săpături, între 2005 şi 2009, paleontologii au reuşit să găsească peste 70% din schelet, cu excepţia oaselor capului. Acest procent este considerabil mai mare în comparaţie cu cele pentru scheletele altor titanozauri descoperite în trecut.