Resturile găsite lângă epava Titanicului sunt cadrul, bucăți din carcasă și capacul din spate al submarinului Titan

Data actualizării: Data publicării:
Bucătile din submersibilul Titan găsite de anchetatori.
Submersibilul Titan, care a dispărut în Atlantic. FOTO: Profimedia Images

Resturile descoperite lângă epava Titanicului de roboții trimiși de echipele de salvare sunt fi „cadrul de aterizare și capacul din spate de la submarin”, potrivit Sky News.  Garda de Coastă a SUA a precizat că este vorba despre 5 fragmente mari, inclusiv două bucăți din carcasa submarinului.

ACTUALIZARE 22.15 Compania OceanGate a transmis că cei cinci pasageri de la bordul submersibilului „au fost pierduți, din nefericire”.

Amiralul John Mauger de la Garda de Coastă a SUA a precizat că ROV-ul vasului Horizon Arctic a găsit „conul din coada” submersibilului Titan la aproximativ 500 de metri de prova epavei Titanicului. Pe lângă acesta, au fost descoperite și alte resturi, iar felul în care arată demonstrează că a existat o pierdere catastrofală a camerei de presiune.


Un expert în salvare susține că resturile găsite lângă epava Titanicului ar fi „un cadru de aterizare și un capac din spate al submersibilului” Titan. Capacul include și partea pe care scrie „OceanGate”.

David Mearns, care este prieten cu doi dintre pasagerii aflați la bordul submersibilului Titan, spune că face parte dintr-un grup de WhatsApp unde sunt distribuite informații din timpul misiunii de salvare coordonate de Garda de Coastă americană.

Mearns a declarat pentru Sky News că președintele clubului The Explorers, care este „în contact direct” cu misiunea de salvare, a scris despre resturile găsite că ar fi vorba despre „un cadru de aterizare și un capac din spate al submersibilului”.

„Acesta este un submarin neconvențional, acel capac din spate este capătul ascuțit al acestuia, iar cadrul de aterizare este cadrul mic pe care pare să stea”, spune Mearns.

El susține că acest lucru confirmă faptul că este submersibilul dispărut.

Mearns, care este prieten cu doi dintre exploratorii aflați la bordul submarinului, spune că cel mai probabil a fost vorba de o implozie.

„Dacă a fost o implozie, au murit pe loc, în milisecunde”, spune prietenul pasagerilor și expert în salvare.

Acesta a mai spus că paza de coastă nu „folosește expresii precum câmp de resturi decât dacă nu există nicio șansă de recuperare a pasagerilor în viață”.

David Mearns a declarat pentru Sky News: „Un câmp de moloz implică o ruptură a submersibilului și la acea adâncime, pentru că știm că au pierdut comunicațiile la aproximativ 3.300 de metri… așa că asta indică cu adevărat că s-a întâmplat cel mai rău scenariu, care este o implozie”, a spus el.

„Singura consolare este că moartea a fost pe loc, literalmente în milisecunde, iar bărbații nu ar fi știut ce se întâmplă”, a mai spus Mearns.

El a adăugat că aceasta a fost „teama” lui de când a auzit că submarinul a dispărut.

Un „câmp de resturi” a fost descoperit în apropierea epavei Titanicului, în zona de căutare a submersibilului Titan, de către roboții trimiși de echipele de salvare, potrivit BBC. Anunțul a fost făcut de Garda de Coastă, care a precizat că experții din cadrul comandamentului unificat evaluează informațiile.

La ora 10 seara, ora României, este anunțată o conferință de presă.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”