Poliția din Cipru i-a eliberat din arest pe cei șapte turiști israelieni care au fost reținuți după ce au fost acuzați de viol în grup de o tânără britanică. Adolescenta a fost dusă la audieri, fiind suspectată că a făcut acuzații false.
„Cei șapte israelieni au fost eliberați. Tânăra va fi dusă în fața instanței”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, relatează The Guardian.
O sursă din poliția cipriotă a spus că tânăra a fost arestată pentru declarații false cu privire la o faptă imaginară.
O turistă britanică de 19 ani i-a acuzat pe 12 israelieni, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, că au violat-o în grup, în camera ei de hotel, din Ayia Napa, din Cipru, pe 17 iulie. A doua zi, cei 12 au fost arestați preventiv, însă cinci dintre ei au fost eliberați după a doua înfățișare în fața instanței.
Mărturia turistei britanice
Britanica a spus că a fost violată după o petrecere la care a fost împreună cu unul din cei 12 tineri, pe care îl cunoscuse cu câteva zile înainte și cu care întreținuse relații intime de câteva ori. Fata a spus că după ce s-a dus cu bărbatul în camera de hotel, ceilalți 11 au intrat și au forțat-o să întrețină relații intime cu ei.
Potrivit actelor medico-legale, tânăra avea câteva zgărieturi pe picioare.
În tot acest timp, cei 12 israelieni și-au susținut nevinovăția. Doar trei dintre ei au recunoscut că au întreținut relații intime cu britanica, dar spun că au fost încurajați în acest sens de fată și nu a fost vorba nicio clipă de un act forțat.