Liderul ucrainean i-a cerut Rusiei să nu-i mai înarmeze pe separatişti. Vladimir Putin spune că, dimpotrivă, armata ucraineană trebuie să oprească ofensiva.
Cei doi rămân în dezacord şi în dosarul economic. Vladimir Putin a ameninţat cu noi restricţii şi noi taxe, în cazul în care Kievul va aplica acordul de asociere cu Uniunea Europeană, semnat în iunie. Şi a calculat şi costurile pe care le va avea Ucraina ca să atingă standardele europene: 165 de miliarde de euro în următorul deceniu.
La întâlnirea de la Minsk, Vladimir Putin a abordat în primul rând chestiunile economice apărute în urma crizei din Ucraina, preferând să vorbească mai puţin despre conflictul armat din estul fostei republici sovietice.
„Rusia a respectat întodeauna şi va respecta alegerea suverană a oricărei ţări de a-şi organiza viaţa politică şi de a-şi forma economia şi armata, dar sperăm că aceasta nu va afecta alte membre ale comunităţii internaţionale şi nu se va întoarce împotriva noastră”, a spus Vladimir Putin.
Preşedintele rus a cerut Kievului să nu aplice acordul semnat cu Uniunea Europeană şi i-a acuzat chiar pe europeni că vor să pună monopol pe piaţa din Ucraina.
„Îi înţelegem pe partenerii noştri europeni, ei s-au instalat foarte bine pe piaţa ucraineană şi acum vor să pună mâna pe ce a mai rămas acolo şi îi dau afară pe toţi”, a spus el.
Liderul ucrainean a venit în schimb la Minsk cu un plan de pace. Petro Poroşenko a propus amnistierea separatiştilor care vor depune armele și care nu au comis infracțiuni grave, crearea unei zone tampon de 10 kilometri la frontiera ucraineano-rusă şi garantarea unui coridor pentru mercenarii ruși. Paşii următori prevedeau reactivarea autorităților locale din estul ţării, descentralizarea puterii şi un program pentru crearea de locuri de muncă în regiune. De asemenea, preşedintele ucrainean a solicitat participarea experţilor OSCE la controalele de la graniţa cu Rusia.
„Primul pas pentru stabilizarea situaţiei în Ucraina trebuie să fie crearea unor unităţi eficiente de control la graniţa cu Rusia, pentru a garanta suveranitatea şi independenţa ţării. Trebuie să luăm toate măsurile pentru a opri alimentarea cu echipamente militare şi cu arme a rebelilor”, a spus Petro Poroșenko.
Negocierile de la Minsk au fost mediate de oficiali ai Uniunii Europene, în frunte cu Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton. A fost pentru a doua oară, de la alipirea Peninsulei Crimeea, când Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au discutat faţă în faţă.