Expert german: Al doilea val de COVID, în toamnă. Intensitatea va fi determinată de cât de mult va călători lumea

Data actualizării: Data publicării:
cuplu pandemie
FOTO: Getty Images

Crește riscul celui de-al doilea val de coronavirus în toamnă. Nu o spunem noi. O spune un expert german, profesor de medicină pulmonară și membru al grupului de lucu COVID-19 în Germania. Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, profesorul dr. Tobias Welte subliniază: virusul nu a dispărut, iar dacă vom călători la fel ca în trecut, intensitatea celui de-al doilea val nu poate fi determinată, nimeni nu știe.

Valona Tela, jurnalist Radio Europa Liberă: Explicați-ne în primul rând ce este al doilea val, observăm un număr crescut de cazuri în unele țări.

Dr. Tobias Welte: Cred că situația este diferită de la o țară la alta. Așadar, există unele țări în care este clar un al doilea val. De exemplu, Iranul este o țară cu o creștere zilnică a cazurilor după ce ajunsese la un nivel scăzut, iar acum există un al doilea val, care poate fi din cauza sărbătorilor religioase. În timpul Ramadanului, numărul cazurilor a scăzut, dar după aceea când oamenii s-au întâlnit mai des și au fost mai multe întâlniri de familie, cifrele au crescut. Există și alte țări, de exemplu, Germania, unde nu este nicio creștere dacă te uiți la întreaga țară, dar există focare localizate. Unele dintre aceste focare sunt, de exemplu, fabricile de prelucrare a cărnii. Iar problema acestor puncte cu grad mare de infectare este că există mai mulți factori de risc. Pentru abatoare, de exemplu, un factor important este aerul rece și uscat. Oamenii lucrează umăr la umăr, astfel încât distanțarea socială nu este respectată. Și majoritatea lucrătorilor provin din sud-estul Europei, sunt lucrători temporari, iar cazarea este departe de a fi perfectă. Aceste probleme, în ansamblu, determină creșterea probabilității de a fi infectat. Ceea ce putem învăța din aceste tipuri de focare este că virusul este încă acolo. Este prezent și contagios. Deci, dacă dați o șansă virusului, va exista o infecție. Acum este vară, dar dacă, de exemplu, aerul rece joacă un rol, este foarte probabil să vedem un al doilea val în toamnă sau iarnă.

Va exista un al doilea val în fiecare țară care a avut deja o serie de cazuri de coronavirus? Sau este ceva care depinde de strategiile pe care le urmează fiecare țară?

Dr. Tobias Welte: Ei bine, virusul nu a dispărut și nu a dispărut în niciuna dintre țările europene, iar noi trăim într-o lume globală. Dacă deplasările vor fi permise și frontierele vor fi redeschise, virusul se va răspândi din nou. Estimarea mea este că va fi un al doilea val în toamnă, iar intensitatea celui de-al doilea val nu poate fi determinată. Nimeni nu știe.

„Nu va exista un vaccin până la mijlocul anului viitor”

Poate prevenit acest al doilea val în vreun fel?

Dr. Tobias Welte: Mi-e teamă că nu. Nu va exista un vaccin până la mijlocul anului viitor - dacă avem noroc. Așadar, probabilitatea de a găsi un vaccin nu este atât de mare și nu există un tratament eficient. Singurul lucru pe care îl putem face este, chiar dacă începem redeschiderea, să aplicăm măsurile de prevenire, care au avut succes. Cea mai importantă dintre acestea este distanțarea socială.

Cel de-al doilea val ar putea fi mai rău decât primul?

Dr. Tobias Welte: Nu cred că al doilea val va fi mai rău, dar există posibilitatea de a avea conjugate două probleme: să fie coronavirus și gripă sezonieră în același timp. Există însă posibilitatea de a preveni această situație. Așadar, ar trebui să începem vaccinarea - vaccinarea împotriva gripei, vaccinarea împotriva pneumoniei bacteriene, vaccinarea pneumococică - pentru a reduce riscul acestor infecții diferite în același timp.

Al doilea val, după cum ați spus, este legat de sezonul rece. Dacă da, de ce vremea rece va înrăutăți condițiile?

Dr. Tobias Welte: Vremea rece și umiditatea scăzută sunt factori de risc. Cel de-al doilea factor de risc este reprezentat de timpul petrecut în interior. Deci, protecția aerosolilor și timpul de supraviețuire al aerosolilor este mai mare în camerele închise decât în exterior. Așadar, pe măsură ce stăm mai mult în camerele închise, cu cât aerul este mai rece și mai uscat, riscurile cresc.

„Nu cred că va fi din nou o carantină totală.  Este important să aflăm cine are cel mai mare risc de a răspândi virusul”

Cum putem lupta cu al doilea val? O nouă carantină poate fi o soluție?

Dr. Tobias Welte: Nu cred că va fi din nou o carantină totală. Niciuna dintre țări, nici măcar țările înstărite, din punct de vedere economic, cum sunt Germania sau Austria, nu vor putea reveni la carantina totală. Poate va exista o blocare parțială, o blocare regională, dar nu o blocare totală. Ceea ce căutăm acum și cred că acest lucru este cu adevărat important, este să aflăm cine are cel mai mare risc de a răspândi virusul. În momentul de față, se pare că nu sunt copiii mici, că nu sunt copiii de școală. De aceea, nu are sens să închidem grădinițele sau școlile, dar persoanele în vârstă sunt mai expuse riscurilor. Iar persoanele în vârstă cu comorbidități sunt și mai expuse riscului de a muri. Deci avem nevoie de măsuri speciale pentru cei în vârstă.

Ne puteți oferi mai multe detalii? Care sunt acele măsuri speciale?

Dr. Tobias Welte: Restricții de contact pentru persoanele în vârstă, în special în casele de bătrâni, în unitățile de îngrijire de lungă durată. Cred că distanțarea socială este foarte importantă. Și am încredere în măști, chiar dacă nu ne plac, trebuie să trăim cu asta.

Pot exista mai mult de două valuri ale acestui coronavirus?

Dr. Tobias Welte: Problema cu acest tip de virus este că nu știm niciodată ce se va întâmpla. Dacă o să apară o mutație a virusului, o modificare a virulenței, o modificare a proprietăților de transmitere. Nu este clar. Analizând unele dintre epidemiile de gripă, și aici avem cea mai mare experiență, putem observa că au circulat timp de trei ani. Gripa porcină a dispărut după trei ani de epidemie. Una dintre speranțe este, că, la fel, va disparea, la un moment dat, și pandemia de coronavirus. Sau vor apărea mutații ale virusului și va fi mai puțin periculos, cu o rată de mortalitate mai mică - va fi un virus care se va adapta sistemului uman.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Una dintre cele mai bune lansări din 2024. Filmul care debutează pe 1 în box office-ul nord-american, cu...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Ce fel de relație există astăzi între Arnold Schwarzenegger și fosta sa amantă, Mildred Baena. Cei doi au...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”