Galerie Foto Cum arată sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe, țara cu doar 50.000 de locuitori

Data actualizării: Data publicării:
Sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe FOTO: Profimedia Images
Sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe FOTO: Profimedia Images

Insulele Feroe au inaugurat un sens giratoriu sub mare, după trei ani de lucrări. Tunelurile subacvatice leagă insulele Streymoy și Eysturoy într-o rețea lungă de aproximativ 11 kilometri. Inaugurarea acestui mega-proiect a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Rețeaua de drumuri va fi utilă pentru rezidenți, care vor parcurge de acum drumul dintre capitala Tórshavn și Runavík în doar 16 minute, cu o oră mai puțin.

Tunelul a fost săpat, în unele locuri, și la 187 de metri sub nivelul mării.

Pe data de 17 decembrie a fost făcută o ultimă testare a traseului subacvatic, fiind simulată și o intervenție de urgență.

Sensul giratoriu din mijlocul rețelei va conține lucrări de artă ale artistului feroez Tróndur Patursson. Lucrările includ sculpturi și efecte de lumină. Tróndur Patursson a conceput o lucrare înaltă de 80 de metri care se află în centrul sensului giratoriu. Lucrarea va putea fi admirată de şoferi în timp ce circulă de la o insulă la alta.

Sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe FOTO: Profimedia Images
Sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe FOTO: Profimedia Images

Cei care utilizează tunelurile vor trebui să plătească o taxă. Local.fo, un site de știri din Feroe, anunță că șoferii autoturismelor vor plăti 75 de coroane daneze, aproximativ 10 euro, pe un singur sens, însă localnicii își pot face și abonament, care este mult mai convenabil.

Potrivit constructorului, aceste tuneluri reprezintă cea mai mare investiție în infrastructură făcută în Feroe.

Un alt tunel subacvatic este în construcție și va conecta insulele Sandoy și Streymoy.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Insulele Feroe, care includ 18 insule din Atlanticul de Nord, situate la jumătatea distanței dintre Islanda și Norvegia, constituie o regiune autonomă a Danemarcei, regiune care are o populație de aproximativ 50.000 de suflete.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri