În cei 14 ani de putere a întors ţara cu susul în jos cu steagul socialismului ridicat sus.
Venezuela trăieşte din petrol, acolo litrul de benzină e cel mai mic din lume - vreo 10 bani, şi totuşi această resursă fantastică nu este fructificată. E cheltuită inutil pe programe sociale.
Hugo Chavez a ajuns șef de stat în februarie 1999. În primii ani de președinție, economia țării a cunoscut un declin puternic. Dar apoi a venit salvarea, de la cotaţiile petrolului.
Venezuela are unele dintre cele mai mari rezerve de petrol dovedite la nivel mondial şi această bogaţie a fost folosită pentru a fi împărţită poporului, cum i-a plăcut lui Chavez să spună, el declarându-se un socialist.
„Elementul speculativ în Venezuela este asociat cu o economie dependentă de petrol. Asta înseamnă că toată lumea vrea să profite. Oamenii cred că atâta vreme cât preţurile sunt mari, totul merge bine. Dar când preţurile la petrol scad, modelul de afaceri se prăbuşeşte”, spune Asdrubal Oliveros, analist economic.
Naționalizare și iar naționalizare. Cu ce preț?
Într-adevăr, 96 la sută din exporturile ţării sunt legate de petrol. Cu banii încasaţi, Venezuela a pornit un program de subvenţionare a produselor în interiorul ţării. Pentru a beneficia cât mai mult de resursele ţării, Hugo Chavez a trecut la un program agresiv de naţionalizări. Începând cu 2007, nimic din sectorul economic nu a scăpat de marea naţionalizare.
Statul a preluat controlul proiectelor petroliere din zona Orinoco, exploatate la momentul acela de giganții americani Exxon și ConocoPhillips. În scurtă vreme, campania de naționalizare s-a extins în toate sectoarele. Chavez a preluat în administrarea statului companiile de telecomunicații, producția de ciment, siderurgia, lanțuri de magazine, uzine de aur, producători de alimente și chiar plantații de cafea și zahăr. A naționalizat până și lanțuri hoteliere și centre comerciale. Și unele bănci private au fost amenințate cu naționalizarea.
De altfel, orice companie, mai ales din sectorul alimentar, era şantajată că va fi naţionalizată dacă îndrăznea să crească prețurile. Naţionalizările s-au făcut cu despăgubiri, însă acestea au fost contestate.
Venezuela datora la sfârșitul anului 2011 peste 22 de miliarde de dolari sub formă de exproprieri.
Statul a ajuns să controleze tot, dar situaţia ţării s-a deteriorat. Importul de alimente este controlat de stat, dar pentru a păstra preţurile jos, s-a introdus restricţii. Oferta de produse este limitat.
Popular până la moarte
Şi totuşi, Chavez a rămas popular până la moarte.
A avut susţinătorii săi în păturile sărace, acolo unde programele sale sociale au adus o brumă de bunăstare. Însă efectul negativ a fost desfiinţarea economiei funcţionale. Rata inflaţiei este acum de peste 23 la sută. Venezuela numără 30 de milioane de locuitori, iar Produsul Intern Brut per capita este puţin peste 11.000 de dolari. Şomajul în Venezuela rămâne ridicat, la 8 la sută.
Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai puterii Statelor Unite în lume, dar ca o ironie a sorţii, şi-a finanţat programele sociale cu dolari americani. 40% din exporturile de petrol se duceau către America. Ţara însă s-a orientat în politica externă către adversarii Statelor Unite - Iran, China şi Rusia. Iar una dintre luptele interesante în geopolitică va fi pentru câştigarea influenţei asupra Venezuelei în epoca post-Chavez.