Un adolescent de 14 ani a furat mașina bunicii sale și a parcurs o distanţă de 260 de kilometri, conducând noaptea pe două autostrăzi din centrul Germaniei, ca să-și viziteze iubita.
Băiatul a fost oprit, joi dimineaţă, de Poliţia germană, care a fost alertată de angajaţii unei benzinării unde băiatul a oprit ca să alimenteze mașina cu carburant, potrivit Bild.
Adolescentul a plecat cu maşina bunicii sale din Gehrden, o localitate din Saxonia Inferioară, spre Frankfurt. După 260 de kilometri a observat că rezervorul mașinii se golise. S-a oprit pentru alimentare la o benzinărie de pe autostradă, ai cărei angajaţi au alertat autoritățile când au văzut că a coborât de la volan.
În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, băiatul le-a mărturisit fără probleme că mergea să își viziteze iubita.
Adolescentul riscă să fie pus sub acuzare pentru conducerea automobilului fără a deţine un permis valid.