Poliţiştii au declarat că maşina era o adevărată "închisoare pe roți" şi că românul a fugit în momentul în care a fost oprit la control, fiind prins ulterior.
Thomas Keiblinger, purtător de cuvânt al poliţiei din Viena: „Spaţiul de depozitare din camionetă avea o suprafaţă de doi metri pe trei metri, cu o înălţime de 1,8 metri. Scena era cumplită. Oamenii stăteau unii peste alţii şi nu puteau să deschidă singuri uşile din interior. Uşile erau închise şi sudate, iar ferestrele aveau gratii. Acei oameni nu se puteau elibera singuri. Şoferul a sărit imediat din vehicul şi a fugit. Poliţiştii l-au urmărit, au tras un foc de avertisment, dar omul a reuşit să scape. O poliţistă s-a folosit de câinele ei şi l-a găsit pe bărbat când se ascundea”.
Poliția austriacă și-a intensificat controalele rutiere după ce, săptămâna trecută, au fost descoperite cadavrele a 71 de imigranți, într-un camion abandonat pe banda de urgență a unei autostrăzi, nu departe de granița cu Ungaria.
Până acum au fost arestaţi 30 de români în Ungaria şi Austria pentru că transportau ilegal refugiaţi.