Mai mulți susținători ai lui Navalnîi au fost reținuți în timpul unui protest la nivel mondial numit „Putin, criminal”

Data actualizării: Data publicării:
Alexei Navalnîi arestat la Moscova în 2012
Foto: Profimedia Images

Mai mulţi activişti ruşi au fost reţinuţi duminică în cadrul unei zile de protest la nivel mondial numită „Putin, criminal”, cu ocazia celei de-a treia aniversări de la otrăvirea liderului lor întemniţat, Aleksei Navalnîi, transmite EFE.

''Frica, violenţa, crima, asta este ceea ce susţine regimul Putin de 20 de ani încoace (...) Putin, criminal. Să strigăm cât se poate de tare'', se spune în anunţul postat pe canalul Telegram de echipa lui Navalnîi, citat de Agerpres. 

Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, poliţia a arestat duminică mai multe persoane care au organizat pichete individuale la Moscova, inclusiv în Piaţa Roşie, şi la Sankt Petersburg.

"Libertate pentru Navalnîi. Nu războiului", se putea citi pe unul dintre bannere, potrivit unei fotografii date publicităţii de opozanţi.

Susţinătorii lui Navalnîi au publicat şi fotografii cu mitinguri cu participare semnificativă în diferite oraşe ale lumii împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a războiului din Ucraina.

"Acum, Putin a început cel mai teribil şi absurd război al secolului al XXI-lea împotriva unei ţări vecine, în care sute şi mii de oameni mor în fiecare zi", spun ei.

Echipa lui Navalnîi, care îl acuză pe Putin că a ordonat otrăvirea lui în 2020 de către Serviciul Federal de Securitate (FSB), a convocat deja o zi mondială de protest în iunie, pentru a coincide cu ziua de naştere a politicianului de opoziţie, care a împlinit 47 de ani.

După ce a fost tratat timp de câteva luni într-o clinică germană, Navalnîi s-a întors în Rusia la începutul anului 2021, fiind imediat arestat, închis şi condamnat la opt ani de închisoare pentru o presupusă fraudă.

La 4 august, Navalnîi a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare pentru extremism, sentinţă aspru criticată de SUA, Uniunea Europeană şi ONU.

Momentan nu se cunoaşte penitenciarul în care va fi transferat, deşi se ştie că va fi o închisoare de maximă siguranţă.

Navalnîi a condamnat pe reţelele de socializare "războiul criminal" declanşat în Ucraina de şeful Kremlinului, pe care l-a acuzat că a trimis sute de mii de ruşi "la abator".

UE cere o anchetă imparţială cu privire la otrăvirea lui Navalnîi de acum trei ani

Uniunea Europeană (UE) a cerut din nou duminică, la trei ani după caz, o anchetă imparţială cu privire la otrăvirea lui Navalnîi, care l-a acuzat pe preşedintele Vladimir Putin că a ordonat uciderea sa în Siberia în august 2020.

"Trei ani de la tentativa de asasinat cu un agent neurotoxic interzis", a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, prin intermediul reţelei de socializare X (fostă Twitter).

Stano a reiterat apelul UE pentru o "investigaţie imparţială în deplină colaborare cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice".

Totodată, oficialul european a cerut din nou "eliberarea imediată şi necondiţionată" a lui Navalnîi şi a insistat că Rusia "este responsabilă pentru securitatea acestuia".

Navalnîi s-a simţit brusc rău, la 20 august 2020, în timp ce zbura din Siberia către Moscova, iar echipajul avionului a decis să devieze de la traseu şi să aterizeze de urgenţă în oraşul Omsk pentru ca Navalnîi să poată primi asistenţă medicală.

La două zile după internarea sa la Omsk, graţie unei iniţiative internaţionale, Navalnîi a fost transportat la Berlin, unde a fost tratat la un spital local.

La 2 septembrie, guvernul german a anunţat că testele toxicologice efectuate asupra lui au demonstrat fără echivoc că Navalnîi a ingerat un agent de tip Noviciok, despre care se ştie că a fost dezvoltat de cercetătorii din fosta Uniune Sovietică şi folosit, de exemplu, în Marea Britanie împotriva fostului spion rus Serghei Skripal.

Aceste rezultate au fost ulterior confirmate independent de trei laboratoare specializate din Franţa şi Suedia, precum şi de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”