Joe Biden, la summitul NATO de la Madrid: SUA vor trimite încă două distrugătoare la baza navală din Spania

Data publicării:
joe biden coboara pe scara avionului
Joe Biden, președintele SUA, coboară din Air Force One. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi la Madrid că Spania găzduieşte un summit al NATO „cu adevărat istoric”, într-un moment cheie al Alianţei, în contextul invaziei ruse în Ucraina. El a confirmat că SUA vor trimite încă două distrugătoare la baza navală spaniolă de la Rota, pe lângă cele deja dislocate acolo.

Joe Biden a avut o întrevedere de circa o oră înainte de începerea summitului cu gazda acestuia, premierul spaniol Pedro Sanchez, după care cei doi au făcut declaraţii în faţa presei, fără a accepta întrebări din partea jurnaliştilor.

„Suntem aici împreună pentru a apăra securitatea noastră comună şi a pune accentul pe ea, consolidând alianţa noastră transatlantică şi răspunzând provocării cu care ne confruntăm astăzi”, a spus preşedintele american, cu referire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei, care, a adăugat el, a „zdruncinat” pacea în Europa şi regulile postbelice.

Premierul socialist spaniol şi preşedintele democrat american au semnat o declaraţie comună prin care au reînnoit bazele relaţiei bilaterale americano-spaniole în materie de apărare, drepturi ale omului, egalitate de gen, imigraţie, etc, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Biden a confirmat că Statele Unite vor disloca la baza navală spaniolă de la Rota încă două distrugătoare, pe lângă cele patru existente.

Mai devreme, consilierul său diplomatic şi militar Jake Sullivan a spus că Statele Unite vor face la summitul NATO de la Madrid „anunţuri precise” despre „noile angajamente militare terestre, navale şi aeriene pe termen lung” în Europa, în special în estul continentului, iar „un anumit număr de state” membre ale NATO de asemenea „vor promite suplimentarea contribuţiilor lor în materie de apărare a flancului de est, cu un accent special pe Marea Baltică”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat deja luni că printre deciziile summitului se vor număra creşterea efectivelor forţei de răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari şi consolidarea la nivel de brigadă a grupurilor de luptă ale Alianţelor de pe flancul estic, unde vor fi de asemenea prepoziţionate cantităţi suplimentare de echipamente şi materiale militare.

La acest summit va fi adoptat un nou „concept strategic pentru noua realitate de securitate”, iar pe agenda reuniunii se va afla şi o dezbatere despre China, a menţionat de asemenea Stoltenberg.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”