Elveția lansează un nou tren revoluționar. Poate sări de pe un ecartament pe altul și își reglează înălțimea vagoanelor

Data actualizării: Data publicării:
gpx_summer_ext_002
Elveția lansează un nou tren revoluționar. Poate sări de pe un ecartament pe altul și își reglează înălțimea vagoanelor. Foto: MOB

Cea mai nouă rută feroviară din Elveția va fi lansată, în sfârșit, pe 11 decembrie, cu trei ani mai târziu decât era planificată și la 150 de ani după ce a fost propusă pentru prima dată, relatează CNN.

Noul Golden Pass Express (GPX) va conecta direct trei dintre cele mai importante destinații turistice ale țării: Montreux, Gstaad și Interlaken, o rută specială posibilă datorită noilor trenuri revoluționare capabile să-și schimbe ecartamentul roților și înălțimea caroseriei vagoanelor.

Datorită designului unic al noilor trenuri ale companiei feroviare MOB, pasagerii pot rămâne pe scaunele lor confortabile pe toată durata călătoriei de trei ore și un sfert, admirând priveliștea prin ferestre panoramice enorme.

Călătoria spectaculoasă, cuprinzând unele dintre cele mai frumoase lacuri ale Europei, văi izolate și trecători muntoase înalte, urmează o rută comercială care există încă din Evul Mediu.

Rezultatul este o călătorie memorabilă pentru turiști, dar care a fost întotdeauna o provocare pentru inginerii și operatorii feroviari. Până acum, conceptul Golden Pass Express a fost în mare măsură un exercițiu de marketing pentru cele trei companii de căi ferate implicate, care leagă Montreux, Interlaken și Luzern, dar care implică două schimbări de tren.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Problema a fost acum rezolvată datorită noilor trenuri care pot trece, în doar câteva secunde, de la ecartamentul de metru la ecartamentul standard elvețian de 1,435 de metri, eliminând necesitatea ca pasagerii să schimbe trenul. Între Zweisimmen și Interlaken, trenurile circulă pe șinele Bern Lotschberg Simplon (BLS), cea mai mare cale ferată privată din Elveția.

Trenurile care își pot schimba ecartamentul nu sunt chiar o noutate. Trenurile spaniole Talgo pot comuta între ecartamentul standard și liniile iberice, mai late, de zeci de ani, dar trenurile GPX au un nivel suplimentar de complexitate, care le face primele în lume cu această tehnologie.

Pe lângă schimbarea ecartamentului, platformele sofisticate de sub fiecare vagon ridică înălțimea caroseriei pentru a se potrivi cu platformele mai înalte ale gărilor companiei BLS.

Pasagerii au la dispoziție trei clase - Clasa a II-a, Clasa I și, pentru 28 de norocoși, luxul scaunelor rabatabile din piele de la Clasa Prestige. Călătorii Clasei I și Prestige pot rezerva, de asemenea, un meniu cu mâncare și băutură produse în regiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”