S-au încheiat discuțiile între Biden și Putin. SUA au avertizat cu ”sancţiuni severe”. Rusia a amintit de al Doilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
Biden la discuții cu Putin
Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe, în special economice” în cazul unei escaladări militare în Ucraina. Sursă foto: Profimedia Images

Summitul online între președintele SUA Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin s-a încheiat după două ore și un minut. Discuția a reprezentat un efort diplomatic cu mize mari de ambele părți și a privit detensionarea a ceea ce se întâmplă la granița cu Ucraina, unde zeci de mii de soldați ruși au fost mobilizați, stârnind temeri în ceea ce privește o eventuală invazie. 

ACTUALIZARE 23.40: Consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden a fost întrebat în conferința de presă de după summitul Biden-Putin despre desfășurarea de trupe ale SUA în regiune. Întrebarea nu este dacă Statele Unite vor trimite sau nu militari americani pe teritoriul aliaților noștri NATO”, a spus Sullivan, menționând că SUA au desfășurat în mod regulat exerciții militare prin rotație în regiunea baltică, în apropiere de Rusia. 

„Întrebarea este ce capacități suplimentare putem oferi pentru a ne asigura că partenerii noștri simt cu tărie propria suveranitate și integritate teritorială”, a adăugat Jake Sullivan.

ACTUALIZARE 23.10: Casa Albă spune că președintele Joe Biden i-a spus președintelui rus Vladimir Putin că Statele Unite sunt pregătite să lanseze măsuri economice puternice în cazul în care Rusia invadează Ucraina, semnalând că aceste noi măsuri ar avea un impact mai mare decât sancțiunile emise în 2014, care nu au reușit să oprească Rusia din a ocupa Crimeea, transmite CNN. 

Vă privesc în ochi și vă spun, așa cum președintele Biden l-a privit în ochi pe Putin și i-a spus astăzi, că lucrurile pe care nu le-am făcut în 2014 suntem pregătiți să le facem acum”, a declarat consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan reporterilor marți după-amiază, după videoconferința dintre Joe Biden și Vladimir Putin.

ACTUALIZARE 22.30: Kremlinul a publicat un comunicat de presă în care transmite că Joe Biden și Vladimir Putin au vorbit despre implementarea rezultatelor summitului ruso-american desfășurat la Geneva în iunie 2021. Totodată, Moscova susține că s-a remarcat importanța implementării consecvente a acordurilor la cel mai înalt nivel și a păstrării „spiritului de la Geneva” atunci când se analizează problemele relațiilor bilaterale și alte probleme apărute între Rusia și Statele Unite.

Kremlinul mai spune că cei doi președinții au amintit de alianța celor două țări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că aceștia au subliniat că sacrificiile făcute atunci nu trebuie uitate, iar alianța însăși ar trebui să servească drept exemplu pentru construirea de contacte și colaborarea în realitățile de astăzi.

În ceea ce privește Ucraina, Kremlinul susține că s-a abordat lipsa de progres în implementarea acordurilor de la Minsk din 2015, care sunt „baza incontestabilă pentru o reglementare pașnică” a situației. De asemenea, Putin s-a plâns de  „acțiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbassului”.

profimedia-putin biden
În acest moment, starea actuală a relațiilor dintre SUA și Rusia este „lamentabilă”. Sursă foto: Profimedia Images

Joe Biden, la rândul său, a subliniat natura presupusă „amenințătoare” a mișcărilor trupelor ruse în apropierea granițelor ucrainene, se arată în comunicatul Kremlinului, și a subliniat măsurile de sancționare pe care SUA și aliații săi ar fi gata să le aplice în cazul unei escaladări suplimentare a situației.  

Putin i-a cerut lui Biden garanții că NATO nu se va extinde spre Est

Vladimir Putin a subliniat că responsabilitatea nu ar trebui transferată pe umerii Rusiei, deoarece NATO este cea care face încercări periculoase de a cuceri teritoriul ucrainean și de a dezvolta potențialul militar la granițele ruse, mai subliniază comunicatul Kremlinului.

„Rusia este serios interesată să obțină garanții fiabile, stabilite din punct de vedere legal, care să excludă extinderea NATO spre est și desfășurarea sistemelor de arme ofensive în statele din apropierea Rusiei”, mai subliniază comunicatul de presă al regimului de la Moscova. 

Atunci când au făcut schimb de opinii cu privire la securitatea informațiilor, ambele părți au subliniat importanța unui dialog activ continuu pe această temă. Joe Biden și Vladimir Putin și-au exprimat disponibilitatea de a continua cooperarea practică în domeniile procesuale penale și operațional-tehnice de combatere a criminalității informatice.

Totodată, a fost luată în considerare starea de fapt în jurul Planului de acțiune cuprinzător comun privind programul nuclear iranian. Putin a remarcat importanța implementării integrale a acesteia în cadrul convenit inițial, subliniază Kremlinul. Cei doi lideri și-au exprimat, de asemenea, speranța că negocierile pe această temă, reluate la sfârșitul lunii noiembrie la Viena, se vor desfășura într-un spirit constructiv și vor permite luarea unor decizii acceptabile pentru toți participanții.

Președintele SUA l-a avertizat pe Vladimir Putin că Rusia se va confrunta cu sancțiuni severe în cazul unei incursiuni armate în Ucraina

ACTUALIZARE 21.20: Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe, în special economice” în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în cadrul summitului virtual de marţi între cei doi şefi de stat.

„Preşedintele Biden a exprimat profunda îngrijorare a SUA şi a aliaţilor noştri europeni escaladarea forţelor ruse în jurul Ucrainei şi a precizat că SUA şi aliaţii noştri vor răspunde cu măsuri economice şi de altă natură puternice în cazul unei escalade militare”, se arată într-un scurt comunicat al Casei Albe.

Biden şi-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a cerut detensionarea şi revenirea la diplomaţie.

Cei doi lideri au abordat de asemenea dialogul ruso-american asupra securităţii strategice, securităţii cibernetice şi dosarul privind provocările lansate de Iran, în cursul întâlnirii lor de doua ore, transmite Agerpres.

De asemenea, Joe Biden urmează ca în zilele următoare să aibă o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a mai anunțat Casa Albă.

ACTUALIZARE 20.00: Casa Albă a anunţat că Joe Biden va discuta telefonic  cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierii italian Mario Draghi şi britanic Boris Johnson după videoconferinţa sa cu Vladimir Putin. Executivul american reaminteşte că preşedintele a discutat luni cu aceiaşi aliaţi şi a convenit să rămână „în strâns contact” cu aceștia în ceea ce privește situația din Ucraina.

De asemenea, Casa Albă a adăugat că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, va răspunde întrebărilor jurnaliştilor despre convorbirile Biden-Putin în cadrul unei conferințe de presă de la ora 19.00 GMT (ora 21.00 - ora României). 

ACTUALIZARE 19.30: Președinții Joe Biden și Vladimir Putin au încheiat discuțiile prin videoconferință după două ore și un minut, potrivit Casei Albe. Totodată, marți, cu puțin timp înainte ca Biden și Putin să discute modalități de a atenua tensiunile crescânde în regiune, armata ucraineană a avut un schimb de focuri cu separatiștii susținuți de ruși, folosind mitraliere și lansatoare de grenade.

Diplomatul american Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova între 2012 și 2014, a scris pe twitter că indiferent de rezultatul summitului virtual Biden-Putin, nu trebuie uitat că președintele rus a creat de unul singur această „criză”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE:  Partea rusă a lansat imediat un scurt videoclip cu începutul întâlnirii dintre cei doi președinți. Summitul ar putea dura 2 până la 3 ore, susțin comentatorii politici internaționali. Vladimir Putin, a cărui popularitate este în scădere în Rusia, pare fericit. 

„Bună, domnule președinte, bine ați venit”, au fost primele cuvinte ale lui Putin. De partea cealaltă, Joe Biden a replicat: Bună ziua. Mă bucur să vă revăd. Data trecută nu ne-am văzut la G20, sper data viitoare".

Starea actuală a relațiilor dintre SUA și Rusia este „lamentabilă”

Înaintea acestui summit, Vladimir Putin a avertizat că există linii roșii în privința Ucrainei, care nu pot depășite, în vreme ce Joe Biden a transmis că nu acceptă linii roșii din partea nimănui.

Potrivit New York Times, președintele Biden va „reafirma sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

De asemenea, întâlnirea virtuală reprezintă un test crucial pentru Joe Biden, deoarece încearcă să protejeze un aliat democratic a cărui securitate oficialii americani au promis să o apere. De asemenea, se dorește prevenirea unei crize majore de securitate europeană. 

Cu toate acestea, opțiunile domnului liderului de la Casa Albă sunt limitate. Joe Biden nu dorește să trimită trupe americane în luptă în numele Ucrainei. În schimb, sursele de la Washington susține că Joe Biden îl va avertiza pe Vladimir Putin cu privire la potențialele consecințe economice grave ale unei invazii. Nu au fost oferite mai multe detalii, dar analiștii spun că o invazie a Federației Ruse în Ucraina ar putea declanșa o mișcare a SUA privind separa Rusiei de sistemul financiar internațional, o măsură drastică rezervată cazurilor extreme.

De asemenea, Vladimir Putin s-a plâns că Ucraina reprezintă o amenințare la adresa Rusiei prin relația cu Statele Unite și cu puterile europene.

În acest moment, starea actuală a relațiilor dintre SUA și Rusia este „lamentabilă”, după cum a evidențiat luni, cu câteva ore înainte discuțiilor dintre liderii de la Washington și Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Fotografie articol RM_main photo
A rămas însărcinată la trei luni după îndepărtarea unui fibrom uterin de 13 cm
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...