Armata ucraineană a distrus un pod important în regiunea Kursk. Ce probleme logistice presupune asta pentru Armata rusă

Data actualizării: Data publicării:
Captură video cu podul distrus. Foto- rețeaua X:Mash
Captură video cu podul distrus. Foto- rețeaua X:Mash

Armata ucraineană a distrus un pod vital din regiunea Kursk, izolând orașul Glușkovo, dar și o bună parte din district în stânga râului Seim. Întăririle Armatei ruse au acum dificultăți în a pătrunde în zonă, iar ucrainenii par a realiza un coridor de-a lungul frontierei de stat. O serie de canale rusești Telegram, care citează ”corespodenți de război” ruși au raportat distrugerea podului. Imagini cu podul circulă deja pe rețelele de socializare. Canalul NEXTA susține că aproximativ 700 de soldați ruși ar putea fi încercuiți din cauza distrugerii podului.

Rețeaua rusă Mash a publicat informația și primele imagini ale podului de la Glușkovo, precizând că Armata ucraineană a lansat, în această după-amiază, două rachete HIMARS. Una dintre ele a lovit un microbuz care transporta câțiva voluntari din regiunea Donețk ai Armatei ruse, iar cealaltă a lovit obiectivul de infrastructură.

Orașul Glușkovo și alte 30 de localități din district au fost deja evacuate, dar este de presupus că un număr de unități rusești încă sunt acolo, rupte acum de principalul drum (spre Rîlsk) pe care se putea face aprovizionarea, evacuarea, sau pe care puteau primi întăriri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acum, trupele ruse de la sud de râul Seim sunt destul de izolate și este de așteptat ca ucrainenii, care au forțat deja frontiera pe la nord de acest district să încerce o încercuire mai amplă, pentru a izola întregul district și pentru a forma un culoar între râu și frontiera de stat.

Ukrainskaia Pravda scrie că există informații că se efectuează lovituri și asupra unui pod din satul Zvanoie, din districtul Glușkovo. În această zonă, din orașul Glușkovo până la frontiera ucraineană, peste râul Seim, există trei poduri. Respectiv în localitățile Zvanoie, Glușkovo și Karij, mai scrie Ukrainskaia Pravda.

Pentru moment, nu există vreun comentariu oficial din partea Ministerului Apărării din Ucraina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a afirmat vineri că forțele Kievului continuă să avanseze în unele zone din regiunea rusă Kursk, acestea reușind să înainteze pe o distanță între unu și trei kilometri, informează  Ukrainska Pravda.

„Trupele grupului ofensiv continuă să lupte și au avansat în unele zone de la unu la trei kilometri spre inamic”, i-a spus generalul Sîrskîi președintelui Volodimir Zelenski, într-o înregistrare video publicată în mediul online.

Sîrskîi a precizat că luptele continuă de-a lungul întregii linii a frontului și că speră ca forțele ucrainene să ia „mulți prizonieri” în bătălia, aflată în desfășurare, din satul Mala Loknya, situat la aproximativ 13 kilometri (8 mile) de frontiera dintre Ucraina și Rusia.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
elon musk si vladimir putin
Relația lui Elon Musk cu Rusia și Putin ar trebui investigată de Pentagon. Doi senatori democrați cer ca...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului