Video 500 de oameni au murit în Canada. Situația riscă să fie și mai rea: „cupola de căldură” se deplasează spre preerie

Data publicării:
incendii in canada
Numeroase focare de incendii au apărut în provincia canadiană Columbia Britanică din cauza unei „cupole de căldură” ce a adus temperaturi record Foto: Profimedia

O mie de oameni au fost evacuați din calea focului în provincia canadiană Columbia Britanică, în timp ce localitatea unde a fost înregistrată temperatura record de 49,5 grade Celsius, Lytton, a ars în proporție de 90 la sută. Între timp, peste 500 de persoane au murit până acum din cauza caniculei în Canada.

În ultimele 24 de ore, căldura și vântul puternic au provocat apariția de 62 de noi focare în această provincie.

Mai rău este că așa-numita „cupolă de căldură” din cauza căreia s-a produs acest dezastru se deplasează lent spre est, adică spre zona de preerie, și mai vulnerabilă la incendii. 

Autoritățile au solicitat populaţiei să îşi reducă la minimum ieşirile, să consume multe lichide şi să verifice dacă persoanele în vârstă sau singure sunt în siguranţă. În zona Vancouver, şcolile au fost închise, iar campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 au fost suspendate.

Imaginile care apar pe rețelele sociale sunt de-a dreptul înfricoșătoare. Peisajul este apocaliptic: 

„Ce fierbinte este (aerul -n.r.)! Foarte cald. Încetinește”, spune o femeie aflată în mașină împreună cu un bărbat în timp ce trec prin preajma flăcărilor și a coloanelor de fum.

„O luăm de la capăt, pentru a doua oară”, spune apoi șoferul.

Cineva îi întreabă prin stație:

- Băieți, mai sunteți în urma mea?

- Da, suntem în regulă, în urma ta. Te putem vedea.

- OK.

„Un nou incendiu. Nu e bine deloc. Uite, chiar acolo!”, spune o femeie aflată într-o altă mașină.

„Tremur! Nu este în regulă”, îi răspunde interlocutoarea sa.

 Scăderea temperaturilor nu este de aşteptat înainte de săptămâna viitoare.

„Temperaturile înregistrate săptămâna aceasta sunt fără precedent. Au existat decese, iar riscul de incendii forestiere este la un nivel periculos de ridicat”, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.

Potrivit experților, valul de căldură și violența incendiilor sunt legate de schimbările climatice prin care trece planeta, ceea ce înseamnă că situația din vestul Canadei se poate repeta și în alte zone. 

Citiți și: VIDEO | De Ziua Națională, canadienii au dărâmat statuile reginelor Elisabeta a II-a și Victoria

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția pe care au avut-o doi italieni când au văzut cât costă mâncarea în România. S-au uitat de trei ori în...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Care sunt cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit neurochirurgului Vlad Ciurea
Newsweek
S-a anunțat ora la care pensia pe decembrie va intra pe card. „Banii au ajuns la Trezorerie”
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce a dezvăluit că așteaptă al doilea copil: „S-a ținut secretul până...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
A fost dezvăluit secretul pisicilor portocalii, după 60 de ani de căutări. Descoperirea genetică ce schimbă...
Film Now
Selma Blair, la cinci ani de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă: „Problemele de sănătate m-au...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza