Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat la PTF Albița-Leușeni a fost prelungit cu șase luni

Data actualizării: Data publicării:
295960352_780428759753721_6322464714398241056_n
Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni. Sursa foto: Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni, în baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului. Măsura se va aplica în perioada 15 octombrie 2026-15 aprilie 2027.

Controlul coordonat permite autorităților de frontieră din cele două state să colaboreze pentru efectuarea formalităților, cu scopul de a reduce timpul de așteptare și de a fluidiza circulația persoanelor și a vehiculelor.

„Măsura urmărește fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpilor de așteptare. Acordul, semnat în 2023, a fost prelungit succesiv în baza evaluărilor comune realizate de autoritățile de frontieră din cele două state”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Aproximativ 650.000 de persoane au trecut frontiera în două luni

În perioada 1 iulie-31 august 2026, prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni au trecut aproximativ 650.000 de persoane și 185.000 de mijloace de transport. Pentru gestionarea numărului mare de călători și vehicule, autoritățile au suplimentat arterele de control și au aplicat măsuri comune de monitorizare și fluidizare a traficului.

Evaluarea realizată în septembrie 2026 a arătat că autoritățile române și moldovene au cooperat eficient. Au fost identificate însă și probleme care necesită măsuri suplimentare, în special în privința infrastructurii punctului de frontieră și a gestionării traficului în perioadele aglomerate.

„Prelungirea acordului va permite continuarea sistemului de control coordonat și a măsurilor comune pentru asigurarea unui trafic transfrontalier cât mai fluent și sigur”, a precizat Executivul.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...