Reprezentanții ROMATOM au salutat aprobarea vineri de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a raportului ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, cu privire la proiectul unităților 3 și 4 de la Centrala Cernavodă, stabilind că este o investiție prioritară pentru România, potrivit Agerpres.
,,Aprobarea de către CSAT a Raportului privind Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă are o importanță majoră pentru industria nucleară din România, atât firme cu capital privat, cât și firme cu capital majoritar de stat. Implementarea proiectului va avea un impact favorabil asupra economiei naționale și locale, estimându-se astfel crearea a circa 16.000 de locuri de muncă ce vor fi direct ocupate în industria națională pentru finalizarea Unităților 3 și 4 Cernavodă. Urmărim cu atenție evoluția negocierilor pentru încheierea Acordului Investitorilor și Actului Constitutiv al noii Societăți Mixte care va realiza Proiectul și avem convingerea că Strategia Energetică va confirmă fără niciun dubiu rolul energiei nucleare în mix-ul energetic românesc', a declarat Marius Gheorghiu, Directorul General al Elcomex IEA, firma care deține președinția ROMATOM.
Potrivit acestuia, realizarea proiectului este benefică pentru România, prin atingerea unei cote de 30 — 32% pentru energia nucleară în mixul energetic național prin punerea în funcțiune a celor două noi unități nucleare.
Participarea industriei nucleare românești la finalizarea Unităților 3 și 4 Cernavodă înseamnă, în primul rând, punerea în valoare a investițiilor realizate în trecut, a dotărilor și spațiilor de producție destinate fabricării de componente și echipamente pentru unități nucleroelectrice de tip CANDU 6.
"Energia nucleară este parte a soluției pentru a satisface cererea tot mai mare de energie electrică în contextul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, aceasta asigurând 27% din energia electrică a Europei și 53% din energia electrică fără emisii de carbon. Cele două noi unități nucleare de la Cernavodă vor contribui la consolidarea securității energetice, asigurând accesul la o energie competitivă și creând premisele pentru noi locuri de muncă. În același timp, vor avea o contribuție substanțială la atingerea țintelor de decarbonizare stabilite cu ocazia COP 21", se mai arată în comunicat.
ROMATOM s-a constituit la dată de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum și două asociații non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri. Asociația are drept scop promovarea utilizării în scopuri pășnice a energiei nucleare în România și susținerea programului nuclear național.
Guvernul a aprobat la începutul acestui an o scrisoare-suport prin care certifică faptul că proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este unul strategic prioritar pentru România și care poate fi implementat doar cu sprijinul statului, a declarat, joi, Daniela Lulache, CEO al Nuclearelectrica, în cadrul unei conferințe pe tema programului nuclear al României.
"Avem o procedură de negociere în plină desfășurare cu partenerul chinez. Pot să vă jur că sunt în plină desfășurare. Jumătate din timpul nostru fizic este alocat acestui proiect. Suntem implicați într-o comisie de negociere, iar în această comisie de negociere sunt și reprezentanți ai statului. Negociem zi de zi și avansăm în acest proiect, în care suntem într-o ultimă etapă", a precizat Lulache.
Ea a arătat că scrisoarea conține inclusiv schemele de sprijin care pot fi acordate acestui proiect.
"Guvernul a emis o scrisoare-suport, ca parte din acest întreg mecanism și care în principiu spune următoarele: România este conștientă că acest proiect se poate dezvolta doar cu implicarea și sprijinul statului român, statul român consideră acest proiect un proiect strategic prioritar și descrie o serie de mecanisme de sprijin pe care să le analizeze și să le acorde pentru dezvoltarea proiectului. Parte din aceste mecanisme de sprijin sunt implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, o serie de facilități fiscale eventual, garanții de stat pentru finanțarea proiectului", a precizat oficialul Nuclearelectrica.
Lulache a mai spus că o parte din aceste mecanisme de sprijin reprezintă ajutoare de stat și vor trebui aprobate de către Comisia Europeană.
"Evident, toate aceste mecanisme vor fi asigurate în anumite condiții. De exemplu, pentru implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, suntem conștienți că va trebui să trecem printr-un proces de negociere și analiză cu Comisia Europeană și că trebuie ca acest mecanism să facă față mai multor teste, inclusiv celor a ajutoarelor de stat. Și atunci, acordarea acestora este condiționată de parcurgerea cu succes a acestor etape", a adăugat Lulache.
Lulache a mai spus că Energonuclear, compania de proiect care a gestionat până acum proiectul reactoarelor 3 și 4, va fuziona cu noua companie de proiect.
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanții Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation au semnat Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construcția, operarea și dezafectarea unităților 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.