Guvernul anunță că face demersuri pentru încasarea integrală a celor 770 de milioane de euro din PNRR. Ce spune despre legea ANI

Data actualizării: Data publicării:
guvern sedinta
Foto: gov.ro

Guvernul face demersuri pentru ca România să încaseze integral cele 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR privind actualizarea legislației de integritate pentru funcția publică. Executivul cere urgentarea verificării conformității noii legi ANI cu principiile dreptului european, pe fondul suspiciunilor apărute atât la nivel european, cât și în societatea românească.

Procedural, verificarea îndeplinirii Jalonului 431 – „Actualizarea cadrului juridic de integritate pentru funcția publică” – urmează să fie făcută după depunerea celei de-a șasea cereri de plată din PNRR, care include acest jalon. Cererea este programată pentru luna octombrie, spune Executivul, într-o precizare de presă.

Guvernul susține însă că analiza trebuie finalizată cât mai repede, pentru ca eventualele neconformități ale legislației românești cu dreptul european să poată fi corectate înainte de evaluarea finală.

„Guvernul consideră însă că verificarea trebuie finalizată cât mai repede cu putință, astfel încât, dacă vor fi identificate neconcordanțe ale legii cu dreptul european, modificările în vederea alinierii la dreptul european să poată fi realizate în timp util”, explică în precizarea transmisă de Executiv.

Potrivit Guvernului, o verificare rapidă ar permite, dacă va fi necesar, modificarea legislației astfel încât să fie protejate atât fondurile europene aferente jalonului, cât și efectele juridice ale legii.

„O verificare finalizată în timp util ar permite, dacă va fi cazul, adoptarea eventualelor modificări necesare, astfel încât să fie protejate atât interesele financiare ale României în ceea ce privește fondurile aferente Jalonului 431, cât și efectele juridice ale legii”, transmite Executivul.

Citește și: Comisia Europeană cere clarificări din partea României privind „amendamentul Fritz”, ca parte a reformei din PNRR (surse)

Bolojan și Țoiu au cerut urgentarea verificărilor

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, au solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european.

Solicitarea a fost făcută în cadrul unei întâlniri tehnice, în format hibrid, cu comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, și cu directori de specialitate.

Discuțiile au loc în contextul în care noua legislație privind integritatea a generat controverse și suspiciuni privind compatibilitatea sa cu normele europene.

Citește și: USR cere modificarea Legii ANI, reforme în administrație, servicii secrete și sistemul electoral. „Nu vom vota un guvern PSD”

Guvernul neagă că România ar pierde fonduri din cauza legii ANI

Executivul respinge informațiile potrivit cărora la nivel european ar fi fost solicitată sau sugerată tăierea fondurilor europene pentru România.

„Guvernul infirmă categoric orice informație din spațiul public privind solicitări sau sugestii de tăiere a fondurilor europene”, se arată în precizarea de presă.

Guvernul afirmă că prioritatea sa este absorbția integrală a fondurilor disponibile prin PNRR și că tocmai eventualele neconformități legislative reprezintă un risc pentru banii europeni.

„Dimpotrivă, tocmai absorbția acestor fonduri și valorificarea integrală a resurselor disponibile pentru România reprezintă prioritatea Guvernului”, transmite Executivul.

Potrivit Guvernului, orice neconformitate cu dreptul european care nu este identificată și corectată rapid „poate genera riscuri importante” atât pentru fondurile aferente jalonului, cât și pentru aplicarea legislației în domeniul integrității.

Citește și: Legea ANI a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de Nicușor Dan. Nemulțumirile președintelui

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...