Propunere la Parlament: Acciză pe suc şi ciocolată
Băuturile răcoritoare şi dulciurile ar putea fi accizate precum ţigările şi alcoolul, banii rezultaţi urmând să fie folosiţi în sistemul medical. Propunerea este în stadiul de proiect şi ar putea intra în câteva luni în circuitul parlamentar.
În două luni, în circuitul parlamentar ar putea intra un proiect de act normativ prin care se va introduce o acciză pe produsele cu conţinut mare de zahăr, printre care băuturile răcoritoare, ciocolata sau alte dulciuri, potrivit Economica.net.
Banii strânşi, de ordinul miliardului de lei numai dacă luăm în calcul băuturile răcoritoare, ar trebui să ajungă la bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Printre iniţiatorii propunerii se numără Asociaţia Colegiul Pacienților din România, un ONG care apără drepturilor bolnavilor din România şi preluată de către deputatul PSD Costel Lupaşcu.
"Acum proiectul este în stadiu de propunere de draft. Trebuie să discutăm şi cu Ministerul Economiei şi producătorii alimentelor afectate. De asemenea, domnul Costel Lupaşcu a promis că ne va ajuta pentru a avea discuţii şi cu Ministerul de Finanţe. Cred că în următoarele două luni să avem un proiect supus dezbaterii pentru că avem susţinere şi din partea mediului politic şi din partea medicilor", a declarat Cristian Sas, preşedintele Asociaţiei Colegiul Pacienților.
Argument: Jamie Oliver
Potrivit lui Sas, iniţiativa ar fi pornit de la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care ar sugera statelor să ia măsuri, inclusiv fiscale, pentru a reduce consumul de zahăr în rândul populaţiei şi mai ales în rândul copiilor. "În propunerea pe care am făcut-o ne-am inspirat din Marea Britanie unde Jamie Oliver s-a luptat foarte mult pentru introducerea unei taxe şi a reuşit", a mai spus Sas care a realizat şi o simulare a încasărilor la bugetul CNAS.
Acciza dirijată spre Sănătate, o dezinformare
Argumentele de tipul ”introducerea unei taxe, majorarea unei accize aduce banii necesari adoptării unor măsuri sau realizării unor proiecte utile social” sunt false. Legislația europeană nu permite colectarea separată a accizei, cum spun acum că vor face inițiatorii măsurii menționate.
Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova promitea construirea de autostrăzi din banii colectați ca supracciză la carburanți deși știa că banii strânși astfel intră la grămadă la bugetul de stat. De aici, suma alocată cu exactitate este stabilită politic, fără legătură cu sumele colectate.
- Etichete:
- ciocolata accize
- dulciuri acciza
- costel lupascu
- cristian sas
- asociatia colegiul pacientilor
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News