Consumatorii de energie și gaze vor putea schimba furnizorul în 24 de ore prin intermediul unei aplicații

Data publicării:
Contor energie electrică.
Foto: GettyImages

Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la finalul acestui an, cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

"În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului", a spus el.

Directiva europeană prevede ca până în 2026 consumatorii să poată schimba furnizorul în 24 de ore, faţă de 21 de zile, cum este prevăzut acum în legislaţia românească.

"Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie. Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România. Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi semnează fizic contractul acolo, operatorii vor intra în baza de date şi vor opera modificările. De asemenea, clientul poate accesa această aplicaţie şi va iniţia de acolo schimbarea furnizorului", a explicat oficialul ANRE.

În aplicaţie vor fi integrate şi comparatoarele de preţ care există în acest moment pe site-ul ANRE.

Dacă procesul de schimbare a furnizorului nu este digitalizat şi nu este făcut printr-o singură bază de date, schimbarea furnizorului în 24 de ore este imposibilă, a completat Negy-Bege.

"În ultimii patru ani şi jumătate, de când sunt vicepreşedinte, ANRE a avut printre priorităţi integrarea unui sistem informatic integrat, prin care să se gestioneze nu doar partea de monitorizare, dar şi alte aspecte ale activităţii noastre, inclusiv cea de elaborare a legislaţiei secundare. Am reuşit anul trecut să închidem o fază importantă şi, de la începutul anului 2022, folosim un sistem informatic integrat. Am angajat foarte mulţi IT-işti în această perioadă. Dacă în urmă cu patru ani aveam patru sau cinci IT-işti în autoritate, acum vorbim de peste 20", a mai afirmat vicepreşedintele ANRE.

Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, împreună cu deputatul Oana Ozmen, alături de Think Tank 360, a organizat, miercuri, în premieră naţională pentru sectorul energetic, dezbaterea "Data Science în Energy".

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”