Problema este că Tarom nu are cu ce să opereze aceste zboruri. Deţine doar un singur avion care poate să zboare pe o asemenea distanţă, dar şi acesta este vechi. Costurile de întreţinere şi operare vor fi foarte mari, chiar mai mari decât în 2003 când s-a renunţat la acest zbor pentru că se mergea pe pierderi.
Tarom are în flota sa două avioane A310 care pot zbura pâna la 8.000 de kilometri fără oprire, însă doar unul este operațional în prezent. Un singur aparat de zbor este însă insuficient. O soluție ar fi ca Tarom să facă achiziții în leasing, așa cum procedează majoritarea operatorilor aerieni. Tarom a cumpărat în 1992 trei avioane A310 pentru 350 de milioane de dolari.
Modelul avea și la acea vreme ceva vechime, pentru că primul avion de acest fel fusese livrat în anii '80. Unul dintre aparate s-a prăbușit la Balotești în 1995, iar celelalte două au fost folosite pâna în 2003, anul în care s-a renunțat la operarea rutelor pe distanțe lungi.
Ultima dată când Tarom a zburat spre Beijing a fost în 2003. La momentul respectiv, compania naționala de transport aerian avea pierderi la toate rutele pe distanțe lungi - Beijing, Bangkok, New York și Montreal. Așa că șefii de la acea vreme au decis să taie aceste legături, pentru a stopa pierderile.
La momentul în care a renunțat la zborurile transatlantice, Tarom voia să devină un operator regional și a investit în cumpărarea de aparate mai mici. Strategia nu a funcționat, pentru că schimbarea direcției a venit într-un moment în care operatorii low-cost câștigau tot mai mult teren.
Marii operatori aerieni câștigă tocmai din zborurile lungi, la care nu au concurență. Așa a ajuns Tarom să transporte mai puțini pasageri decât low-cost-ul Wizzair. Tarom a ajutat chiar afacerile operatorilor low-cost. În 1987, o companie anonimă la acea vreme, Ryan Air, își începea primele zboruri cu trei aeronave BAC luate în leasing de la Tarom.