Ciolacu: Revenirea limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova este o normalitate istorică
Data publicării:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că revenirea limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova este „o normalitate istorică şi trebuie să se întâmple cât mai repede”.
„Revenirea limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova este o normalitate istorică şi trebuie să se întâmple cât mai repede! Sintagme precum 'limbă de stat', 'limbă oficială' sau 'limbă maternă' sunt nişte anomalii! L-am felicitat astăzi pe prim-ministrul Dorin Recean pentru susţinerea iniţiativei ca limba română să revină în toate actele oficiale ale Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie. În plus, i-am transmis premierului rezultatele recentei vizite pe care am efectuat-o în Azerbaidjan: vom asigura o parte din necesarul de consum de gaze pentru Republica Moldova prin intermediul contractului de import de gaze azere”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că îşi doreşte ca la nivelul Parlamentului să se înfiinţeze rapid o subcomisie care să ajute autorităţile de la Chişinău cu transpunerea legislaţiei potrivit standardelor europene.
„Obiectivul nostru comun rămâne integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar autorităţile de la Bucureşti vor sprijini, fără rezerve şi cu toată expertiza, Guvernul şi administraţia de la Chişinău”, a subliniat Ciolacu.