Violența în vremuri de pandemie Am văzut în ultima vreme o creștere a numărului actelor de violență dintre cetățeni și autoritățile publice. Modalitățile în care intervin autoritățile competente pentru restabilirea ordinii reprezintă o temă mult prea complexă pentru a fi cuprinsă într-o declarație, dând naștere la o multitudine de probleme și întrebări, cum ar fi: Care sunt limitele de acțiune ale individului? Unde începe autoritatea societății și mai concret, forța coercitivă a statului? Cine este chemat să verifice dacă intervenția a fost proporțională? etc.
Nu putem căuta un răspuns potrivit la aceste întrebări până nu observăm care este punctul de la care plecăm. România a eșuat în a-și educa populația și a eșuat în a oferi perspective și mai ales alternative celor care și-au găsit un refugiu (și un mod de viață) în infracționalitate. Mai mult, România a fost o țară în care corupția a atins cote alarmante, motiv pentru care în ochii “infractorului” autoritățile puteau fi oricând cumpărate.
Corupția practicată în mod organizat pentru o lungă perioadă de timp nu a facut nimic altceva decât să slăbească forța autorităților, prestigiul acestora și inclusiv dotarea personalului. Suntem într-o perioadă de tranziție în care cei care s-au obișnuit să trăiască ignorând legea și sfidând autoritățile se confruntă cu niște autorități care încep să își facă treaba. Evident, de aici se generează conflicte brutale.
Observăm tot mai multe victime, atât în rândul celor ce poartă uniforma statului, cât și în rândul cetățenilor. Există două probleme majore care trebuie împăcate cu multă atenție: problema lipsei de echipament adecvat pentru oamenii legii și problema proporționalității modului de acțiune. Cu alte cuvinte, nu poți trimite oamenii să restabilească ordinea fără să fie echipați complet (veste antiglonț, taser etc) și să le ceri ca măsurile să fie proporționale și prompte.
Totodată, nu poți să le ceri celor care s-au obișnuit să își cumpere libertatea să devina brusc conștienți că autoritățile își vor face treaba. De ce? Pentru că uneori nu și-o fac, mai închid ochii, la un clan, la un interlop… uneori. O soluție ar fi ca la nivel metropolitan, într-o organizare administrativă viitoare, să se constituie poliția metropolitană. Ar fi o instituție mult mai utilă decât poliția locală, care în ultima vreme a devenit mai mult o unealtă a primarului decât o resursă benefică comunității.
Material susținut de AMBI 
