VIDEO. Beyonce a purtat pe scenă două creații a unui designer vestimentar român

Data publicării:
beyonce canta pe scena
Beyonce a purtat pe scenă două creații a unui designer vestimentar român. Foto: Captură TV Digi24

Un designer român a cucerit-o pe Beyonce prin ținutele pe care le creează. Recent, artista i-a purtat două creații pe scenă, în fața a sute de mii de oameni. E povestea unui tânăr dintr-un sat din Bacău, care a muncit și a crezut în visul lui, departe de România.

O salopetă inspirată de uniformele militare este una dintre ținute purtate de Beyonce în concertul de la Chicago. Creația îi aparține lui Cosmin Diaconu, tânărul plecat din Moldova natală să-și facă un nume în Anglia.

Cosmin Diaconu are 24 de ani și provine din Valea Seacă, un sat din Bacău. Mai are un frate geamăn și unul mai mare, iar pentru ei, părinții au plecat la muncă în Italia, lăsându-i în grija bunicilor.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: E tipica clasică poveste românească. Timp de doi ani s-au stabilit în Italia și după doi ani ne-au luat și pe noi.

Au stat 8 ani în Italia, însă o problemă de sănătate a mamei a făcut ca toată familia să se întoarcă în România.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: A fost o veste groaznică inițial. Mi-a căzut lumea în cap. Știam ce mă așteaptă înapoi la țară. Nu-mi vedeam viitorul acolo, pur și simplu.

A urmat un liceu din comună pentru că nu avea posibilități financiare să meargă la oraș. După studii, a plecat în Anglia să facă bani.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: Era muncă clasică, ce poți să o faci și fără o diplomă, prin fabrici, prin depozite.

Simțea că poate face mai mult, așa că și-a depus dosarul la Cambridge, să-și îndeplinească visul de a fi designer vestimentar.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: Am terminat facultatea cu cea mai mare notă din clasă, primul. Toți m-au felicitat, a fost o experiență absolut fenomenală.

După facultate, colecția lui a ajuns la Fashion Week, în Londra. Apoi a intrat într-o companie din industria modei, unde creează haine de scenă pentru artiști. Recent, Beyonce a purtat două ținute făcute de el.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: Chiar nu mă așteptam la așa ceva.

Cosmin are și un mesaj pentru copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate.

Cosmin Diaconu, designer vestimentar: Să ai încredere în tine, chiar dacă părinții tăi te-au lăsat în țară fiindcă nu au posibilitate și nu pot, chiar dacă nu te descurci la școală și ai multe provocări, să ai mereu încredere în tine. Ești o persoană care poate să facă lucruri minunate. Trebuie doar să crezi în tine.

Operator: Marius Zaharia

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Banner Aquatique kids 1280 x 720 px_nov_2024
(P) Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...