Un elev din Argeș ar fi fost umilit de învățătoare din cauza mărțișorului pe care i l-a dat de 1 Martie

Data actualizării: Data publicării:
elev suparat pe scari
Elevul spune că învățătoarea i-a reproșat că i-a dat un mărțișor urât FOTO: Getty Images

Un băiat din comuna argeşeană Slobozia, elev în clasa a III-a, refuză să mai meargă la școala după ce învățătoarea l-ar fi umilit în fața colegilor spunându-i că i-a dat, cu ocazia zilei de 1 Martie, un mărțișor urât.

Băiatul, care provine dintr-o familie cu posibilități financiare reduse, s-a dus la școală cu un mărțișor făcut acasă și o ciocolată. Învățătoarea i-ar fi spus că mărţişorul este urât şi i-ar fi reproșat că nu a fost în stare să cumpere un mărţişor de calitate. Copilul s-a dus acasă plângând şi le-a spus părinţilor că învăţătoarea l-a jignit, relatează Adevărul.

„Doamna învăţătoare spune că băiatul meu ar fi interpretat greşit ce i-a spus. Însă sunt colegi de clasă ai copilului meu care au confirmat că s-a întâmplat cum a spus copilul meu şi că doamna l-a umilit verbal, am luat legătura cu ei. La fiecare oră, doamna învăţătoare i-a spus că îi dă cadoul înapoi”, a declarat pentru sursa citată tatăl copilului, care a mai spus că n-ar fi pentru prima dată când fiul a fost umilit la școală „pentru că nu are bani”.

Inspectorul şcolar general din Argeș, Liliana Murguleţ, spune că la mijloc ar fi vorba de o neînțelegere: „Noi am vorbit cu doamna învăţătoare şi cu directorul şcolii. Noi nu am vorbit cu părinţii până acum. Părinţii trebuie să ne sesizeze pe nişte proceduri, pe cale ierarhică. Doamna învăţătoare a primit o ciocolată şi un mărţişor de la acest copil şi gândindu-se că este un efort financiar, s-ar fi exprimat că nu ar fi trebuit să îi aducă şi mărţişor, în ideea în care să nu facă o cheltuială prea mare pentru bugetul familiei. Doamna învăţătoare spune că nu a fost în nici un caz o dorinţă de a îl umili sau stigmatiza pe copil.”

Liliana Murguleţ s-a arătat, însă, deranjată că tatăl copilului a vorbit cu alți elevi despre această situație: „Au părinţii dreptul să chestioneze copiii altora?... Noi, ca să facem o cercetare disciplinară, trebuie să hotărâm că cele sesizate merită să intre într-o cercetare disciplinară. La acest moment, noi nu considerăm că este necesară o cercetare disciplinară”.

Învățătoarea spune, de asemenea, că a fost vorba de o neînțelegere și că elevul ar fi interpretat greșit discuția de la clasă. În schimb, ea
l-a acuzat pe tatăl copilului că „este reclamagiu” și că a mai avut conflicte cu oameni din localitate.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”