Triplă crimă în Călărași. Unul dintre suspecți a locuit cu familia ucisă

Data actualizării: Data publicării:
politie

Triplă crimă aseară în Călăraşi. Doi bătrâni de 80 de ani şi fiica lor au fost ucişi în propria casă. Principalii suspecţi sunt trei adolescenţi de 17 ani. Aceştia au fost prinşi de poliţişti la puţin timp după ce şi-au abandonat victimele şi au fugit cu maşina bătrânilor.

Triplu asasinat în Călăraşi. Suspecţii ar fi minori

Cei trei suspecţi în cazul crimei din Călăraşi au crescut în grija statului. Unul dintre ei a stat, în plasament, chiar la familia care a fost ucisă. Adolescenţii au fost audiaţi întreaga noapte, la sediul poliţiei din Călăraşi.

Alarma a fost dată aseară, de un vecin al familiei. Omului i s-a părut suspectă liniştea din gospodărie, aşa că a intrat să vadă ce se întâmplă. În casă i-a descoperit pe cei doi bătrâni, de 80 şi 82 de ani, precum şi pe fiica acestora, de 58 de ani. Toţi trei aveau urme de înjunghiere pe corp. Bărbatul a anunţat imediat poliţia.

Cornelia Manea, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi: S-a făcut un cerc de trei suspecţi minori. Din acest cerc face parte și un minor care fusese în plasament la familia decedată.

Vecinii spun că familia avusese iniţial o relaţie foarte bună cu băiatul luat în plasament. În timp, tânărul a început însă să fure bani şi obiecte din casă, pe care apoi le vindea. Anchetatorii cred că aşa s-a întâmplat şi aseară. Ajutat de doi amici, băiatul a pătruns în casa bătrânilor şi au încercat să fure lucruri cât mai valoroase. Victimele au încercat probabil să riposteze, aşa că tinerii i-au înjunghiat. Au furat apoi maşina familiei şi au încercat să fugă. La scurt timp după ce s-a dat alarma, poliţiştii au reuşit să-i oprească în trafic.

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: Grupul delincvenţilor juvenili este un grup de maxim pericol. Ei se află în reţeaua, habitatul acestor excitanţi hedonişti: băutura, drogul, alcoolul, sexul, toate celelalte şi iată cum se apleacă exact asupra unui alt grup vulnerabil, şi anume persoanele în vârstă, lipsite de apărare. Cu alte cuvinte, când se întâlnesc aceste grupuri de vulnerabilitate, avem, nu o dată, crima.

Cei trei minori suspecţi erau internaţi la Centrul de plasament din Perişoru şi se pare că erau consumatori de substanţe interzise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”