Ursul a atacat trei gospodării într-o singură noapte şi a omorât mai multe animale.
„Am fost după el și el a fugit după aia, n-am mai putut să facem nimic, a sărit gardul și a fugit. Normal că ne-am speriat... era mare!”, spune un localnic.
Oamenii se tem acum că ursul se va întoarce.
„Probabil a rămas fără mâncare, a fost în hibernare și nu aremâncare și trebuie să mănânce ceva, am înțeles că este o ursoaică cu doi puiuți”, spune Cătălin Lucaci, medic veterinar.
Autorităţile iau în calcul împuşcarea animalului, dacă vor obţine aprobările necesare de la Ministerul Mediului.
„Ursul nu poate fi prins, nu este în laţ, este liber, este periculos, nu se poate tranchiliza, fiindcă asta înseamnă să te apropii la sub 20 de metri ca să fii eficient şi el fiind şi în mişcare... Problema este imposibil de soluţionat pe calea asta”, spune Nicolae Tonca, președintele Asociaţiei Județene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.
Primăria din comună vrea ca agenţia judeţeană a vânătorilor să plătească animalele omorâte de urs şi daunele provocate.
„Se vor face constatările în teren a pagubelor produse și probabil vor fi despăgubiți, să sperăm să nu fie multe cazuri”, spune Ioana Bușe, primarul comunei Stoina.
Ursul ar fi venit din judeţul Vâlcea, după ce a trecut şi acolo prin mai multe gospodării, acum câteva săptămâni.