Puțin sub 60% dintre români se declară de acord să treacă prin aceleaşi restricţii din pandemie dacă s-ar produce din nou o situaţie similară sau va veni al doilea val de coronavirus, arată datele unui studiu Novel Research, la iniţiativa Provident Financial România, transmite Agerpres.
Peste 46% dintre respondenţi cred că munca de acasă va fi principalul mod de desfăşurare a activităţii şi în următorul an, în timp ce o treime (33%) spun că intenţionează să-şi ţină copiii acasă şi să nu-i trimită la şcoală sau grădiniţă. Totodată, aproape 21% dintre cei chestionaţi au menţionat că se poziţionează la polul opus din acest punct de vedere.
În ceea ce priveşte situaţia financiară, doar 6% dintre români spun că veniturile actuale le permit un trai fără griji şi doar puţin peste 14% ţin o evidenţă scrisă a cheltuielilor.
Aproape 40% dintre respondenţi afirmă că veniturile curente sunt suficiente doar cât să le asigure un trai decent, fără să-şi poată permite lucruri mai scumpe, iar aproape un sfert subliniază că banii pe care îi câştigă le asigură doar lucrurile esenţiale. În acelaşi timp, aproape 9% spun că banii nu le sunt suficienţi nici măcar pentru bunurile de strictă necesitate.
Pe de altă parte, peste un sfert dintre respondenţi nu acordă prea multă atenţie cheltuielilor şi modului cum îşi împart veniturile, iar restul de 75% sunt atenţi la gestionarea veniturilor şi cheltuirea banilor. Cei mai chibzuiţi, din acest punct de vedere, sunt românii cu vârste cuprinse între 45 şi 64 de ani, iar în ce priveşte distribuţia pe tipul de localitate de reşedinţă orăşenii sunt mai atenţi la modul în care îşi împart banii decât locuitorii din zona rurală.
Potrivit sursei citate, aproape jumătate din totalul persoanelor chestionate sunt de părere că efectele pandemiei COVID-19 se vor resimţi major asupra vieţii lor chiar şi după ce va fi trecut cu totul. Un procent aproape similar au declarat că perioada prin care trec acum i-a determinat să-şi reevalueze planurile de viitor, să controleze mai strict resursele pe care le au la dispoziţie şi să se orienteze mai mult către tehnologia digitală.
La nivel general, puţin sub 60% dintre români au precizat că ar fi acord să treacă prin aceleaşi restricţii dacă s-ar produce un al doilea val al pandemiei de coronavirus.
Studiul Novel Research a fost realizat pe un eşantion de 1.003 persoane, selectat aleatoriu din rândul populaţiei adulte din România (de peste 18 ani), folosind cote cu o marjă de eroare de +/- 3%.
Redactor: Alexandru Costea