Zilele libere legale care pică în weekend ar putea fi recuperate în timpul săptămânii, dacă va fi adoptat un proiect de lege propus de mai mulți parlamentari. Anul acesta, românii beneficiează de 15 zile libere legale, din care doar 9 sunt în timpul săptămânii.
Recuperarea zilelor de sărbătoare care pică sâmbăta și duminica nu este văzută cu ochi buni de antreprenorii care au firme mici.
Daniel Uritu, antreprenor: Avem 3 angajați, care sunt toți 3 implicați în linia de producție. Lipsa unui angajat la locul de muncă cumva automat blochează producția și activitatea firmei și un astfel de proiect de lege ar avea un impact major pentru firma pe care o conduc. În cazul în care s-ar aproba o astfel de măsură, din punctul meu de vedere ar fi necesară și o măsură de compensare a angajatorului pentru acea zi pierdută.
Experții în resurse umane spun totuși că o astfel de inițiativă legislativă nu ar trebui să aibă un impact atât de mare asupra firmelor.
Corina Diaconu, expert în resurse umane: Cu siguranță fiecare își va găsi o modalitate de lucru, astfel încât să strecoare o zi în plus liberă pe săptămână care în mod normal ar fi picat în weekend. Însă nu cred că impactul va fi diferit la nivel de mărime a organizației.
Deși în fiecare an avem dreptul la aceste zile libere, nu beneficiem de ele în fiecare an la fel.
Teodora Chiuș, jurnalist Digi24: Din cele 15 zile libere de anul acesta, 6 pică în weekend. Printre ele se numără 1 și 2 ianuarie, când este Anul Nou,1 mai - Ziua Muncii, 25 decembrie, de Crăciun.
Oamenii au păreri împărțite despre această inițiativă.
-N-ar fi rău să mai avem o zi liberă. Cred că toată lumea își dorește.
-Bune zilele libere, dar ar trebui să le lase așa cum sunt. Păi câte zile libere să mai avem? Că deja cred că sunt prea multe. Atâtea sărbători și atâtea alea...
-Zic că sunt deja foarte multe libere, deja la ora actuală, să mai căutăm și altele în plus, nu știu dacă este benefic...
Angajații români au cele mai puține zile libere din Uniunea Europeană, 15, față de spaniolii care au 37 de zile libere de la stat, iar elveţienii 28, la fel ca britanicii, olandezii, germanii şi portughezii.
Editor : M.B.