Dacă va fi adoptată de Parlament, măsura va fi aplicată de la 1 ianuarie 2014.
Variantele luate în calcul anterior pentru revenirea pensiilor la nivelul de dinainte de tăieri erau suplimentarea bugetului de pensii alocat pentru acest an şi introducerea taxei de solidaritate. Aceasta din urmă era controversată pentru că prim-ministrul spunea ieri că nu este de acord cu această taxă.
Astăzi, la ședința de Guvern, a participat și secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Gheorghe Gherghina, cel care gestionează trezoreria și toți banii din Finanțe.
Peste 18.000 de pensionari militari au avut pensiile diminuate chiar și cu aproape 70%.
Proiectul legislativ a fost depus în luna martie la Parlament de către mai mulţi deputaţi şi senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobritoiuşi Radu Stroe.
În forma depusă de Parlament, proiectul prevede că pensiile militare sau revizuite, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, să fie plătite totuşi în cuantumul cuvenit pentru acea lună.
Actul normativ stabileşte că plata în acest cuantum va fi efectuată începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare această lege.