Posibilă înșelăciune prin „metoda accidentului”. O femeie era gata să transfere 10.000 de euro
Data publicării:
O femeie de 72 de ani, din Deva, a fost prevenită de o funcţionară bancară că ar putea fi victima unei înşelăciuni prin „metoda accidentul”, cu câteva minute înainte de a vira aproape 10.000 de euro în contul unei persoane care i-a spus că fiul şi nora sa ar fi suferit un accident de circulaţie, a informat vineri IPJ Hunedoara.
Funcţionara de la bancă i-a atras atenţia femeii că poate fi victima unei înşelăciuni, iar atunci aceasta s-a adresat poliţiştilor, fără să mai transfere banii în contul indicat, potrivit Agerpres.
Bătrâna a relatat poliţiştilor că joi după-amiază a fost sunată de o persoană necunoscută care i-a spus că fiul şi nora sa trebuie supuşi unei intervenţii chirugicale după un accident de circulaţie, iar procedura medicală costă 42.000 de lei.
„Iniţial, persoana vătămată a dat curs solicitării şi s-a deplasat la sediul unei unităţi bancare pentru a efectua o retragere de numerar dintr-un cont, însă a fost avertizată de către o funcţionară a băncii că poate fi victimă a unei infracţiuni de înşelăciune. Prin urmare, femeia s-a deplasat la Poliţie, unde a depus o plângere pentru comiterea infracţiunii de tentativă de înşelăciune", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru prinderea făptaşilor.