Infecție masivă cu coronavirus la căminul de bătrâni din Orăștie

Data actualizării: Data publicării:
batrana bolnava pat
Foto: Guliver/Getty Images

România are încă un focar de infecție într-un cămin de bătrâni, al treilea. De data aceasta, în județul Hunedoara, la Orăștie, unde testele de COVID-19 s-au întors pozitive pentru 21 dintre cei 30 de bătrâni internați acolo. Și cinci îngrijitori sunt bolnavi.

Doi dintre cei diagnosticaţi sunt internaţi la spitalul din oraş, iar restul au rămas izolaţi la azil.

„Este vorba despre 21 de persoane dintre rezidenţi şi sunt 5 persoane care prezintă virusul covid dintre angajaţi. Precizez: Persoanele nu prezentau semne şi simptome decât minore, cele care erau internate. S-au stabilit măsuri pentru a se realiza o închidere mult mai strânsă a activităţii din acest cămin, în sensul că personalul a rămas pentru 14 zile în cămin cu asigurarea cazării lor, astfel încât să realizeze schimbri continue”, a declarat pentru Digi24 medicul-șef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a demarat o anchetă epidemiologică în acest caz.

Ce se știe până acum este că doi dintre bătrânii internaţi la căminul din Orăştie s-au prezentat, pe 8 aprilie, la spitalul din localitate pentru probleme de sănătate. Deoarece prezentau şi formele unei infecţii respiratorii uşoare le-au fost prelevate probe şi pentru prezenţa virusului COVID-19, iar o zi mai târziu operaţiunea s-a extins la toţi rezidenţii căminului de bătrâni.

Căminul de bătrâni este închis pentru vizitatori din data de 3 aprilie, iar la momentul în care s-a început recoltarea de probe pentru toţi rezidenţii s-a decis ca personalul să rămână în unitatea medico-socială, fără să mai fie aduşi de acasă alţi salariaţi.

Persoanele rezidente din căminul de bătrâni au vârste cuprinse între 61 şi 94 de ani.

Este al treilea caz de infecție la un cămin de bătrâni, după ce la Galați, la un centru privat de îngrijiri paliative, numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 90, din care 72 sunt vârstnici internaţi în cămin şi 18 sunt angajaţi care au lucrat acolo. Tot la Galați, la un alt centru, sunt patru cazuri de coronavirus - doi bătrâni și doi angajați.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fotografii inedite cu brutalul dictator Bashar al-Assad. Ce mistere ascunde...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din secţiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Șeful CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din secţiunea 5 a autostrăzii...
Newsweek
S-a anunțat ora la care pensia pe decembrie va intra pe card. „Banii au ajuns la Trezorerie”
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce a dezvăluit că așteaptă al doilea copil: „S-a ținut secretul până...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Un tânăr ucrainean, salvat de o pisică după ce a căzut într-o râpă de 400 de metri, în Munții Maramureșului
Film Now
Selma Blair, la cinci ani de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă: „Problemele de sănătate m-au...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza