De ce au unele județe din România rata mortalității mai mare ca în alte state europene. “În Alba se moare ca în Italia”

Data actualizării: Data publicării:
grafic rata decese
Rata deceselor din cauza Covid-19 în județe din România și state europene. Foto: captură TV/ Graphs.ro

Județe precum Hunedoara, Argeș, Brașov, Bistrița, Arad, Caraș-Severin și Brăila au rate mai mari ale mortalității din cauza Covid-19 față de state precum Italia și Germania deoarece nu testează suficient iar majoritatea noilor infectări confirmate sunt cazuri grave găsite în spital, conform biostatisticianului Valentin Pârvu.

“A trebuit cel puțin două zile să caut în presa locală, în comunicate de la prefecturi, ca să văd pur și simplu câte decese au fost în fiecare județ. Anumite județe le dau zilnic și sunt ușor de găsit aceste date, sunt unele județe, Botoșani, Dolj, Giurgiu, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman în care nu am găsit nici măcar din ultimele săptămâni. În alte județe am găsit în anumite locuri, dar sunt date periodic. Nu avem date despre cât se testează în fiecare loc.

Cluj, Ilfov au incidențe mari, dar ele testează mult mai mult și asta se poate vedea din pozitivare.

Dar nu se raportează testele făcute pe județe. Dacă ne uităm la un județ ca Hunedoara, în ultimele două săptămâni s-a murit mai mult decât în orice țară din Europa, dar incidența nu este așa mare ca în alte județe din România. De ce? Acolo cel mai probabil nu se testează foarte mult. Atunci găsim doar cazurile grave, care vin la spital.

Sincer eu sunt mai îngrijorat de aceste județe, care sunt în afara marilor centre universitare: Hunedoara, Argeș, Brașov, Bistrița, Arad, Caraș-Severin, Brăila. Toate aceste județe nu au neapărat o incidență foarte mare, însă observăm o mortalitate mare, adică pur și simplu avem multe decese, mult mai multe decât ar trebui, dacă ne uităm doar la incidență. Aceste județe Brașov, Caraș, Brăila ridică semne de întrebare și această incidență care se raportează nu este încă în scădere.

Și în Alba se moare ca în Italia, dar din păcate se pare că s-au decis că nu mai este nevoie de măsuri suplimentare.

La nivel de țară, 11,5 la mia de locuitori, nu o ducem rău. Suntem pe locul 19 din 31 de țări din Europa. Adică 12 țări au avut mai multe decese în ultimele două săptămâni, raportat la populație.
Sibiu, în octombrie, era la 10. Într-o lună, dacă lași creșterea și nu o oprești, poți să ajungi la numere foarte mari”, a spus Valentin Pârvu, la Digi24.

În ceea ce privește rata mortalității scăzute în Ilfov și Cluj, expertul spune că județele testează mult mai mult și astfel găsesc mai multe cazuri care nu sunt grave.

“Aceste decese care le vedem, se raportează la cazurile de acum 2-5 săptămâni. Cazurile au mai crescut în Ilfov. Am impresia că în zone cum sunt Ilfov și Cluj procentul de testare pozitiv este mult mai mic. Adică avem de genul 10% din teste pozitive.

M-am uitat și la București. Ei raportează și testele și pozitivarea, chiar dacă nu zilnic. Nici măcar Bucureștiul nu raportează zilnic câte decese au și câte teste au făcut, dar se găsesc mult mai multe cazuri, ceea ce înseamnă că sunt mult mai puțin grave cazurile din cele găsite.

În alte zone – Sibiu, Argeș, Prahova – au fost zile peste 50-60% pozitivare, adică pur și simplu găseau doar cazuri simptomatice grave din spital. Altceva nu aveau cum să găsească”, a mai afirmat acesta.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tuneluri și comori, descoperiri în Bihor dezvăluie secretele de secole și...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cate Blanchett, de nerecunoscut în thrillerul în care joacă și Michael Fassbender. Fanii, uimiți: „Ce...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...