Pacienţii cu boli cronice avertizează că riscă să rămână fără tratamente. Apelul către președinte, parlament și guvern

Data publicării:
femeie la medic
Foto: Guliver/Getty Images

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a cerut miercuri autorităţilor adoptarea „urgentă" a măsurilor bugetare necesare pentru asigurarea finanţării sistemului de sănătate, avertizând asupra riscului întreruperii tratamentelor şi al limitării accesului pacienţilor la servicii medicale esenţiale în contextul lipsei rectificării bugetare.

Într-o scrisoare deschisă adresată şefului statului, Parlamentului, Guvernului interimar, premierului desemnat şi conducerilor partidelor parlamentare, preşedintele organizaţiei, Cezar Irimia, atrage atenţia asupra consecinţelor pe care insuficienţa fondurilor le-ar putea avea asupra pacienţilor cronici şi a personalului medical, relatează Agerpres.

„Nu vă mai puneţi semnătura pe certificatele de deces ale pacienţilor din România", este mesajul transmis de reprezentanţii organizaţiei, care susţin că lipsa resurselor financiare riscă să afecteze continuitatea îngrijirilor medicale.

Tratamentele, medicamentele şi investigaţiile medicale nu pot fi condiţionate de disputele politice sau de întârzierile administrative, a evidenţiat Alianţa Pacienţilor Cronici din România.

„Nu vorbim despre cifre într-un tabel. Nu vorbim despre simple dispute bugetare şi nici despre jocuri de putere. Vorbim despre oameni care depind de medicamente, despre pacienţi care au nevoie de investigaţii periodice, despre tratamente care nu pot fi întrerupte după calendarul crizelor politice şi despre medici care sunt puşi în situaţia de a-şi face meseria fără resursele necesare. Pacienţii au semnalat lipsa fondurilor. Medicii au avertizat asupra dificultăţilor şi riscurilor. (...) Când pacienţii spun că nu mai au acces la tratamentele de care depind, iar medicii semnalează că resursele nu mai sunt suficiente pentru asigurarea continuităţii îngrijirilor, nu mai este loc pentru tăcere şi amânări. Este momentul asumării răspunderii şi al intervenţiei urgente", a mai transmis APCR.

Organizaţia solicită un plan de intervenţie imediată, cu termene şi responsabilităţi clare, astfel încât niciun pacient să nu fie privat de îngrijiri din cauza lipsei resurselor financiare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...