Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a hotărât, vineri seara, să solicite Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea Ordinelor Comandamentului Acţiunii privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru oraşele Sânnicolau Mare şi Ciacova, unde incidenţa COVID este de peste 8 la mia de locuitori.
În Sânnicolau Mare, incidenţa a ajuns la 8,56/1.000 de locuitori şi în Ciacova, la 9,99/1.000 de locuitori, arată un comunicat al Prefecturii Timiş, remis Agerpres.
Carantina se va institui începând cu data şi ora prevăzute în Ordinele Comandantului Acţiunii.
În cadrul aceleiaşi şedinţe a CJSU Timiş, prefectul Liliana Oneţ a pus în discuţie solicitarea reprezentanţilor mai multor săli de fitness din judeţ privind redeschiderea activităţii. Concluzia tuturor membrilor CJSU Timiş a fost să nu se aprobe redeschiderea acestor săli de sport, având în vedere faptul că în judeţul Timiş rata de infectare este de 5,76/1.000 de locuitori, iar în Timişoara, unde funcţionează o mare parte din aceste săli, rata de infectare a depăşit 7/1.000 de locuitori.
Editor : Liviu Cojan