Avertismentul lui Nelu Tătaru: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge și la starea de urgență!”

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru, ministrul sanatatii
Ministrul Sănătății, Nelu Tătatru. Foto: Guvernul României

Ministrul Nelu Tătaru a transmis, joi seara, un avertisment dur: România ar putea ajunge în situația disperată care, acum câteva luni, se înregistra în Italia sau Spania. În plus, starea de urgență poate reveni, „dacă unii dintre noi vor încerca și vor vrea cu tot dinadinsul”, după cum a subliniat oficialul.

Ministrul sănătății consideră că acum trecem printr-un alt episod al epidemiei, pe care nu și l-a dorit nimeni, iar pentru aceasta, „o parte din vină o avem cu toții”.

Totuși, Nelu Tătaru consideră că situația nu este scăpată de sub control și încă mai sunt șanse ca în două-trei săptămâni curba infectărilor să se stabilizeze și apoi să înceapă să coboare. Pentru aceasta, toți trebuie să facem un efort, a subliniat Nelu Tătaru într-o intervenție telefonică, joi seara, la Antena 3.

„Carantina o să o putem da la diverse localități când întrunesc niște criterii și avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor încerca și vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență!” - a spus Nelu Tătaru, întrebat dacă în opinia sa, vom ajunge din nou la starea de urgență și la carantinare.

„Mulți dintre noi trebuie să respecte niște reguli, altfel vom ajunge la suprapopularea sistemului medical și la acele imagini din Italia și Spania”, a adăugat ministrul. 

Trăim un episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții

Nelu Tătaru a făcut o caracterizare a momentului pe care îl traversează România și a enumerat factorii care au constribuit la această situație:

„În opinia mea, situația nu a scăpat de sub control, numai că trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele și săptămânile, chiar lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia. Suntem în acel moment în care ne uitam spre vamă ce va veni de sărbătorile pascale.

Cam asta se întâmplă și astăzi, numai că astăzi avem niște măsuri de relaxare, avem o parte a populației care nu mai crede, avem niște factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în aceste patru luni luni și avem niște instigări la nerespectarea unor reguli.

Suntem într-un moment în care avem de asigurat o capacitate de diagnostic și tratament a celor care sunt pozitivi și trăiesc boala, precum și un moment în care tot ce ar trebui să însemne direcție de sănătate publică să facă anchete epidemiologice, să identifice, să izoleze sau să carantineze, pentru ca boala să se desfășoare într-un cerc închis, pentru a avea o transmitere comunitară din ce în ce mai mică” - a explicat ministrul sănătății.

„Am trecut mai ușor decât alții într-o primă etapă și poate plătim succesul nostru, alții crezând că n-a fost nimic. A venit un moment în care toți ar trebui să ne întoarcem și să apreciem ce-a fost în primele patru luni, munca unui corp medical, și să facem cu toții un efort, poate să revenim, în două săptămâni sau trei săptămâni, când se va consuma acest moment al bolii pentru cei care au în acest moment infecția, pe o pantă care să ne stabilizeze și apoi să meargă descendent” - a încheiat ministrul, într-o notă de optimism.

 

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”