România, pe lista CNN cu cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Țara noastră este considerată „un dar” în epoca supra-turismului

Data publicării:
Via Transilvanica - Times Square
Via Transilvanica a fost promovată în piața Times Square din New York. Sursă foto: Via Transivalnica / Facebook

CNN Travel a alcătuit o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită vizitate în 2025, iar România se numără printre ele, alături de obiective exotice din Asia, America Latină, Africa şi, desigur, Europa. Jurnaliștii CNN consideră că România este „un dar” în aceste zile de supra-turism.

Lista CNN nu este un top, ci o enumerare de obiective de vizitat, ordonate alfabetic, de la regiunea Almatî din Kazahstan, până la insula Vancouver din Canada.

„Lumea este mai mare şi mai conectată decât a fost vreodată în istoria omenirii. Avioanele moderne pot duce oamenii de la New York la Singapore sau de la Londra la Cape Town, călătorii care ar fi durat săptămâni sau luni în generaţiile anterioare. Dar, uneori, prea multe opţiuni pot fi paralizante. Ne aflăm în era FOMO - frica de a pierde ceva important (Fear Of Missing Out - engl.). Social media face să pară că fiecare persoană pe care aţi întâlnit-o vreodată este într-o vacanţă exotică la un moment dat, deci cum alegem ce locuri să vizităm? CNN Travel crede că fiecare loc are argumentele lui care îl fac să merite să fie vizitat. Cu toate acestea, echipa noastră a alcătuit această listă cu 25 de destinaţii pe care considerăm că merită în mod special să fie vizitate în 2025” - arată CNN în preambulul listei, potrivit News.ro.

Iată cum este descrisă România de CNN Travel:

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea vibraţie nedescoperită, dar România se numără printre ele. Este un dar în aceste zile de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil.

Da, există Dracula la Castelul Bran, dar pentru alte plăceri medievale gotice în Transilvania şi nu numai, încercaţi Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş.

Capitala Bucureşti are un fermecător Centru Vechi, acum un pic supraîncărcat cu baruri şi restaurante turistice, dar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră. Excesul impresionant al fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi vastul său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume) merită explorate. Acestea contrastează cu greutăţile extreme pe care le-a impus populaţiei ţării, descrise în micuţul, dar esenţialul Muzeu al Comunismului.

Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1.400 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”.

Lista completă de destinații întocmită de CNN:

Almatî, Kazahstan

Insulele Andaman şi Nicobar, India

Insulele Bequia, St. Vincent şi Grenadine, în Caraibe

Bolivia

Chemnitz, Germania

Căile pietonale din zona rurală a Angliei

Eswatini şi provincia Mpumalanga, Africa de Sud

Gdańsk, Polonia

Gilgit-Baltistan, Pakistan

Trenurile italiene

Munţii Kaçkar, Turcia

Kansai, Japonia

Mendoza, Argentina

Nashville, Tennessee

Insula Niue, Polinezia

Nuuk, Groenlanda

Ozarks, SUA

Rabat, Maroc

România

San Francisco de Campeche, Mexic

Sierra Leone

Stockholm, Suedia

Taupō, Noua Zeelandă

Insula Vancouver, Canada

Traseele feroviare din Vermont

Citește și: România, în top 10 cele mai bune destinații de călătorie în 2025 realizat de revista Vogue

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025