Victor Ponta a prezentat prioritățile PSD pentru 2014, într-un discurs presărat cu atacuri la adresa președintelui.
„Trebuie să câştigăm europarlamentarele. Trebuie să câştigăm prezidenţialele. Trebuie să fim uniţi. Eu dau un mesaj foarte clar: că eu cred că USL a avut ca obiectiv fundamental schimbarea regimului Băsescu şisă trebuie ne ducem acest obiectiv la bun sfârşit”, a spus Victor Ponta.
Acesta a făcut un apel la unitate, nu doar în ceea ce privește partidele din USL, ci și alte formațiuni, inclusiv UDMR, PPDD și chiar PDL.
„Eu cred că putem să fim uniţi nu doar în cadrul USL, dar cred că putem să fim uniţi şi cu alţi reprezentanţi ai partidelor politice sau societăţii civile care s-au săturat de regimul Băsescu.Şi PDL s-a săturat de regimul Băsescu, de abuzuri, de şantaj, de dosare, de linşaj mediatic ”, a spus Victor Ponta.
„Important e că trebuie să folosim 2014 pentru adevărata schimbare a României. Am încredere că PSD poate fi actorul principal în acest sens, dar nu singur, ci împreună cu toţi cei din USL şi din afara USL care vor această schimbare”, a adăugat el.
De altfel, într-un document discutat în BPN al PSD se arată că „Regimul Băsescu” e un sistem bazat pe o propagandă tipică legionarilor şi metode de persecuţie ale comuniştilor din anii '50, cu un „dictator paranoic”, iar România are nevoie de un viitor şef de stat care să fie arbitru, pacificator, unificator, potrivit Mediafax.
„Regimul Traian Băsescu este un sistem bazat pe o propagandă tipică legionarilor şi metode de persecuţie ale comuniştilor din anii '50! Cu un "dictator" paranoic, susţinut de o gaşcă de impostori şi adulatori dependenţi de bani şi funcţii publice”, se arată în document.
„În 2014, se încheie 10 ani de distrugere a României, de minciună, dezbinare, sărăcie, izolare internaţională şi persecuţie sistematică a adversarilor politici. (...) Singurul adversar ireconciliabil al acestui regim a fost mereu PSD (...)”, se menționează în document.