Traian Băsescu: România își propune ca obiectiv să devină membră Schengen până la sfârșitul anului

Data publicării:
basescu consiliu rompuy 6 25 oct

„Este un obiectiv de țară și un obiectiv personal”, a menționat Traian Băsescu, al cărui mandat se încheie în decembrie 2014. 

El a precizat că a cerut sprijin pentru îndeplinirea acestui obiectiv și a specificat că vizează luna octombrie pentru atingerea lui.

Pe de altă parte, a admis că, deși nu scrie în Tratat, nu se poate eluda legătura dintre Schengen și Mecanismul de Cooperare și Verificare.

Declaraţiile preşedintelui:

Din mai multe motive este nu numai un obiectiv de ţară, dar şi personal, în condiţile în care îmi termin mandatul la 21 decembrie. Aş vrea ca acest pas să fie făcut, să fim stat mebru Schengen, chiar dacă se va face în două etape.

Vizez sigur, datorită evoluţiilor interne, luna octombrie. În mai sunt alegeri pentru Parlamentul European, e foarte greu să intrăm în negociere cu statele care mai au obiecţiuni înainte de aceste alegeri.

Nu m-am limitat numai în a anunţa că noi avem acest obiectiv. Am rugat să mă sprijine, să reluăm acel efort comun pentru ca în octombrie să intrăm în Schengen.

Nu am negat legăturile pe care le fac unele state cu MCV-ul. Oricât am spune noi că aşa scrie în tratat, că are condiţii tehnice, sunt state care se uită la statul de drept şi la funcţionarea justiţiei.

Am simţit nevoia să fac o clarificare ce trebuie să se reflecte în raportul MCV din ianuarie, probabil 22, cel târziu 29.

Sigur că am avut incidente, cu declaraţii, cu tentativă de modificarea Codului Penal, de lege a amnistiei, a graţierii. Rugămintea mea a fost să fie o abordare corectă şi care să reflecte ce s-a întâmplat.

Dacă politica a avut o abordare greşită, tot instituţiile statului român au pus capăt unui astfel de abuz făcut de politicienii români. Mi s-ar părea corect ca raportul MCV să reflecte acest lucru.

În acest raport ar fi corect să se menţioneze buna funcţionare a instituţiilor statului menite să oprească derapajele. A fost un episod care a fost surprins de toţi partenerii noştri, dar a fost eliminat prin decizia Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională ne-a luat piciorul de deasupra prăpastiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”