„Dacă UDMR ar ieşi de la guvernare nu ar fi instabilitate politică, pentru că guvernul are o majoritate confortabilă şi fără UDMR, de aia îşi permite să le răspundă în doi peri.
UDMR nu va ieşi de la guvernare, le ştiu tradiţia şi modul cum gândesc”, a declarat Traian Băsescu pentru Digi24.
„MAE a făcut un demers corect, am observat faptul că UDMR reproşează MAE că nu s-a consultat cu ei. UDMR trebuie să ştie că statul român are nişte reflexe care se declanşează automat când politicile sale sunt negate. Or, România are o politică cu privire la minorităţi şi statul reacţionează ori de câte ori e cazul, când sunt acţiuni împotriva politicilor pentru minorităţi, reacţionează în linie cu tradiţia abordării sale. Nu putem spune că statul român are o politică restrictivă faţă de minorităţi. E cunoscut de toată lumea că statul român are o politică corectă, a fost dat de multe ori ca exemplu. Aş mai pune o întrebare - am văzut exigenţa preşedintelui Hunor că nu a fost consultat.
Dar, când UDMR s-a aliat demersului pe care îl susţine a informat statul român?”, a spus preşedintele.