Călin Popescu Tăriceanu îl critică, într-o postare publicată miercuri seară pe Facebook, pe Traian Băsescu. Liderul ALDE România spune că fostul președinte a turnat la Securitate, că și-a trădat apropiații și că transformă tot ce atinge în „mizerie”.
„Când te înjură Băsescu e clar că ești pe drumul cel bun. Bătrânul matroz nu poate să-mi ierte că nu am acceptat preluarea ostilă, în anul 2005, a PNL-ului de către el și compania și că am refuzat ca în calitate de Prim-Ministru să-i înghit toate mârlăniile. Adevărul e că atunci când unul ca Traian «Petre-ești-cel-mai-bun» Băsescu te face trădător, ori pur și simplu când te înjură în orice mod, îți face, de fapt, un mare serviciu de imagine”, afirmă Tăriceanu, pe pagina de Facebook.
El adaugă: „O vorbă înțeleaptă spune: «Când soarele stă să apună, făpturile mărunte aruncă umbre lungi». O asemenea făptură e fostul președinte, care se chinuie, la apus, să proiecteze o umbră mai mare de zece ori decât propria-i statură...Traian Băsescu a trădat și a distrus tot ce a atins în viața lui, se știe asta. Și-a turnat la Securitate foștii colegi de școală, dorind să-i nenorocească pentru a-și clădi o carieră de succes. Și-a turnat la Securitate foști camarazi de pe nave, motivând că așa era fișa postului. A continuat să toarne la Securitate pe când era un foarte civil șef de agenție la Anvers.”
Tăriceanu mai transmite că, joi, Traian Băsescu va trebui să se prezinte la Curtea de Apel „pentru turnătoriile lui”, fiind acuzat de CNSAS că ar fi fost colaborator al Securității.
„Mâine, dl.Petrov urmează să dea socoteală în Justiție, la Curtea de Apel, pentru turnătoriile lui și aș paria că va uza de toate tertipurile posibile ca să amâne cât mai mult verdictul. Deși, în această privință, drumul e cu un singur sens, din câte am văzut cu toții acum câteva luni, când s-au publicat turnătoriile lui”, spune liderul ALDE.
„Traian Băsescu l-a trădat pe Petre Roman și i-a luat partidul, apoi l-a trădat pe Stolojan și i-a luat candidatura. Și-a trădat aliatul PNL imediat după alegeri, în 2005, forțând anticipate care să lase doar partidul său la putere; noroc că nu a putut trece peste opoziția mea. Traian Băsescu și-a nenorocit o bună parte din familie, târâtă direct ori indirect în jocuri periculoase, care s-au lăsat cu ani grei de pușcărie. Și-a abandonat la greu feblețea feminină, care i-a făcut jocurile până a ajuns după gratii. Dacă legendarul Midas transforma în aur tot ce atingea, legendarul Traian Băsescu - «Mitas» a transformat și continuă să transforme tot ce atinge în mizerie”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.