Video Surse: Cum încearcă PSD să strângă voturile necesare pentru Guvernul Grindeanu. Cine decide majoritatea în Parlament

Ema Stoica Data actualizării: Data publicării:
2026-06-22-8488
Adrian Veștea și Sorin Grindeanu, la ședinta comună a camerelor Parlamentului pentru dezbaterea și votarea guvernului Adrian Veștea, la Palatul Parlamentului din București, 22 iunie 2026.Foto: Inquam Photos / George Călin

PSD poartă negocieri pentru a strânge o majoritate parlamentară în vederea învestirii unui eventual guvern condus de Sorin Grindeanu, potrivit unor surse Digi24. Social-democrații ar încerca să obțină sprijin atât din partea grupurilor parlamentare mici și a neafiliaților, cât și a unor parlamentari PNL care îl contestă pe Ilie Bolojan.

Potrivit calculelor, PSD ar putea ajunge la aproximativ 238 de voturi dacă ar beneficia de susținerea tuturor grupurilor neafiliate, a grupului minorităților naționale, a UDMR și a unei părți dintre liberalii nemulțumiți de actuala conducere a partidului. Pragul necesar pentru învestirea unui guvern este de 233 de voturi.

Conform acelorași surse, negocierile purtate de social-democrați se desfășoară pe două direcții. Pe de o parte, PSD încearcă să convingă parlamentari din grupurile mici și dintre neafiliați să susțină un viitor Executiv.

Pe de altă parte, formațiunea ar avea nevoie și de sprijinul grupului coordonat de fostul premier Victor Ponta. Acesta conduce unul dintre cele mai numeroase grupuri parlamentare din afara partidelor tradiționale, format din parlamentari proveniți din SOS România, POT și AUR, care și-au părăsit ulterior formațiunile.

În paralel, social-democrații ar purta discuții și cu parlamentari liberali care contestă conducerea lui Ilie Bolojan. Printre aceștia s-ar afla și susținători ai fostului candidat Adrian Veștea pentru conducerea PNL, care ar putea vota un guvern propus de PSD.

UDMR nu ar intenționa să facă parte dintr-un eventual guvern minoritar condus de PSD, însă ar fi dispus să îl voteze în Parlament, în anumite condiții. Negocierile ar viza atât susținerea la votul de învestitură, cât și ocuparea unor funcții din eșaloanele doi și trei ale administrației. Aceleași surse susțin însă că UDMR nu dorește să fie asociat cu un executiv care și-ar asigura majoritatea prin voturile SOS România sau AUR. Tocmai din acest motiv, formațiunea ar prefera să rămână în afara Guvernului, chiar dacă ar decide să îi ofere sprijin parlamentar.

Începutul toamnei ar putea reprezenta momentul-cheie pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Atunci parlamentarii se vor întoarce din vacanță, iar PSD ar putea încerca să valorifice negocierile purtate în această perioadă.

Un alt element care ar putea influența calendarul politic este evoluția Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sursele citate susțin că un eventual eșec în îndeplinirea jaloanelor asumate de România ar putea afecta poziția premierului Ilie Bolojan și ar accelera negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare.

Citește și Grindeanu invocă două variante de Guvern cu „șanse mari să treacă” până la finalul verii: „Voturile o să fie la limită”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...