Tensiunile în coaliţia de guvernare cresc de la o zi la alta şi au ajuns la faza atacurilor directe între Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PSD i-a transmis colegului său de guvernare că îl aşteaptă cu explicaţii la începutul săptămânii viitoare, după ce preşedintele ALDE a spus că România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
„Eu trebuie să primesc răspuns - și-o să-l primesc; nu eu personal, ci partidul - la afirmația care se referă la incapacitatea României de a nu putea gestiona președinția Consiliului Uniunii Europene, asta mi se pare o afirmație foarte serioasă și dacă există argumente vreau să le discutăm, dacă nu există...trebuie să nu mai folosim această expresie. Guvernul este pregătit, Camera Deputaților este pregătită și cred că e bine să nu ne jucăm cu vorbele. O să-l întreb, luni (pe Tăriceanu - n.r.), și vorbim. Sunt sigur că are niște argumente serioase”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.
ALDE a propus săptămâna aceasta un acord cu toate celelalte partide pe tema justiției. În aceeași zi, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că România nu este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului UE - ceea ce ar trebui să se întâmple de la 1 ianuarie -, din cauza războiului politic dintre partide pe tema reformelor necesare în justiție și tocmai de aceea ar trebui să se ajungă la un consens.
De asemenea, o posibilă remaniere a lui Tudorel Toader e o temă de divergență în coaliția de guvernare. Pe de o parte, președintele Senatului susține că acesta este unul dintre cei mai buni miniștri ai justiției, îi apreciază în mod deosebit activitatea și nu vede vreun motiv pentru care ar trebui schimbat din funcție.
De cealaltă parte, însă, Liviu Dragnea a declarat că până în acest moment ministrul justiției nu era un subiect în PSD și tocmai prin aceste declarații de susținere partenerii din coaliție au creat această problemă pe care acum social-democrații se văd nevoiți să o rezolve.
Liviu Dragnea: Dacă și Tudorel Toader ne ceartă, să stea la rând
Luni, premierul Viorica Dăncilă va prezenta evaluarea tuturor membrilor executivului și va urma remanierea deja anunțată. Numai că liderul ALDE a declarat că pentru cei patru miniștri susținuți de partidul său nu este nevoie de nicio schimbare. Nu știu nimic de remaniere, a declarat săptămâna aceasta, la Digi24, Călin Popescu Tăriceanu. „N-am discutat acest subiect în cadrul coaliției. Am abordat această problemă mai demult, acum două-trei săptămâni, de principiu, i-am transmis colegului Dragnea că la ALDE nu am în vedere niciun fel de schimbare în lista miniștrilor pe care îi avem și mai departe, aș spune, evident interesul meu este mai scăzut pe acest subiect decât interesul jurnalistic”, a declarat președintele Senatului în emisiunea „Jurnalul de seară”.
Citiți și:
Dragnea îi răspunde lui Tăriceanu: Nu am înțeles la ce se referă. Suntem pregătiți pentru președinția UE
Ce urmărește Tăriceanu când spune că România nu e pregătită să preia Președinția UE. Explicațiile lui CTP