RESTROSPECTIVĂ 2013. Nume mari din politica românescă au intrat în atenția DNA

Data publicării:
adrian nastase impuscat -Mediafax Foto-Octav Ganea

Începutul anului a însemnat o eliberare cu greutate - Adrian Năstase a părăsit, în martie, Penitenciarul Jilava. Iar pe parcursul următoarelor luni, aproape un întreg guvern a trecut prin birourile procurorilor, format din miniştri sau foşti miniştri din tot spectrul politic. Nici mari trusturi de presă nu au scăpat de anchete - două dintre ele au fost puse sub acuzare pentru şantaj şi evaziune.

În martie, fostul premierul parasea penitenciarul Jilava, dupa 9 luni în spatele gratiilor.

O altă premieră a fost condamnarea unui ministru în funcţie. Relu Fenechiu, deţinătorul portofoliului Transporturilor, a primit 5 ani de închisoare şi a plecat de la minister.

Pentru fostul senator Cătălin Voicu, 2013 a reprezentat anul condamnării definitive - a primit 7 ani de închisoare pentru ca a încercat sa cumpere deciziile unor judecatori şi a ajuns la închisoare.

Spectacolul verii l-a oferit, însă, George Becali, condamnat în timp ce era deputat în Parlamentul României.

Omar Hayssam, căutat de şapte ani de autorităţile române, a fost adus anul acesta în ţară.

Vicepremierul Liviu Dragnea deschide lista membrilor Executivului inculpaţi anul acesta de DNA.

Doi foşti miniştri ai Economiei au fost acuzaţi de complot şi subminare. Unul dintre ei, Varujan Vosganian, a fost pus la adăpost de anchetă cu ajutorul colegilor senatori.

„Nu am absolut nimic de ascuns, salut celeritatea cu care se încearcă clarificarea situaţiei. Deţin dovezile nevinovăţiei mele”, a declarat Adriean Videanu, fost ministru al Economiei.

„Faptele care sunt reţinute în sarcina mea, prin referatul procurorilor, constituie exclusiv decizii politice în domeniul economic”, a adăugat și Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei.

Fostul ministru de la Transporturi Ovidiu Silaghi a fost acuzat, în 2013, că a primit bani de la un om de afaceri pentru a-l ajuta.

Santajul de presă a fost de asemenea anchetat de procurori anul acesta. Societăţi şi televiziuni din trustul Intact, deţinut de familia Voiculescu, au devenit subiecte de anchetă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”