Reacţia lui Crin Antonescu la condamnarea lui Liviu Dragnea
Data publicării:
„Este foarte complicat să comentez o astfel de decizie, pentru că nu cunosc dosarul, nu cunosc faptele din dosar. Ceea ce ştiu eu din ceea ce am văzut şi am trăit este că nu s-a petrecut ceva ilegal. Eu nu am participat efectiv la organizarea campaniei pentru că eram preşedinte interimar”, a declarat Crin Antonescu, potrivit gandul.info.
Fostul preşedinte al PNL din perioada USL spune că ceea ce a făcut Liviu Dragnea la referendumul din 2012 este normal.
„Sper din toată inima că nu există niciun fel de element care ţine de organizarea normală a unei campanii electorale în orice ţară democratică, orice acţiune pe care o face un lider şi anume aceea de a aduce oamenii la vot. Este rolul liderului să mobilizeze electoratul”, a mai spus Crin Antonescu.