Video Purtătorul de cuvânt al PSD, ieșire suburbană la adresa presei: „O să mai primească o p...”. Romașcanu a fost suspendat din funcție

Data actualizării: Data publicării:
lucian romascanu__INQUAM_Photos_Octav_Ganea
sursa foto Inquam Photos/Octav Ganea

Cu o zi înaintea Congresului PSD, purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu, a avut o ieșire nervoasă la adresa presei, folosind un limbaj suburban cu referire la jurnaliștii aflați la sediul central al social-democraților. Prezent în sala de conferințe a PSD, în așteptarea reporterilor care se aflau în curtea partidului și, la rândul lor, îl așteptau pe Marcel Ciolacu, Romașcanu s-a enervat și, neștiind că microfoanele camerelor de filmat sunt pornite, a spus: „O să mai primească o p... în c... toți”. Romașcanu a fost suspendat din funcția de purtător de cuvânt PSD.

ACTUALIZARE 16.45 Lucian Romașcanu a fost suspendat vineri din funcția de purtător de cuvânt al PSD, în urma difuzării înregistrării în care a fost auzit folosind cuvinte triviale la adresa presei.

„Domnul Romașcanu a spus că (afirmația jignitpare - n.r.) nu a fost cu referire la presă. Până ne vom lămuri, a fost suspendat”, a declarat Marcel Ciolacu după incident. 

De asemenea, consiliera care i-a susținut declarațiile lui Lucian Romașcanu, cea care a spus că „poate le place”, a fost suspendată și ea.


Voce 1: Da-i aiurea. De ce nu vin, nu-nțeleg
Romașcanu: Să nu-l piardă pe Ciolacu
Voce 1: A! De-aia, da
Romașcanu: Da, da' îi un pic jignitor. Ai purtător de cuvânt care vine să îți dea niște informații
Voce 1: Corect
Romașcanu: Dacă ăla îți spune no comment, ce faci? Nu dai nimic?
Voce 1: Sau se urcă în mașină, nu zice nimic ce faci tu?
Romașcanu: Ce faci cu publicul tău care vrea informații?
Voce: Da...

Romașcanu: Da' unde-i omul nostru de la cameră, frate? Unde-i omu' nostru de la tehnic?
(Voci cu explicații)
Romașcanu: Păi nu e sus

Voce 2: Nesimțire incredibilă
Romașcanu: Ăsta e sfârșitul unei frumoase prietenii
Voce 2: Păi pe bune
Romașcanu: O să mai primească o p... în c... toți
Voce 2: Nici aia, poate le place
Romașcanu: S-ar putea.
Voce 2: Suntem singuri.
Voce 3: Nu, da' este incredibil așa ceva

Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD și-a prezentat scuze pentru limbajul folosit la adresa presei, susținând că este nervos din cauza contextului politic fierbinte, generat de racolările făcute de PNL în rândul PSD-iștilor.

”#scuzepublice. Azi, înaintea conferinței de presă, pe un fond încărcat, se pare că am avut o scăpare de limbaj pe care o regret. În contextul plecărilor din partid am avut o reacție exagerată care, totuși, fiind în spațiu privat și într-o conversație privată, n-ar fi trebuit să fie făcută publică. A fost făcută publică și, în consecință, îmi prezint scuzele de rigoare. Repet, daca a existat o ieșire nepotrivită, aceasta a fost exclusiv generată de traseiștii acestei perioade. Respect presa, am peste 20 de ani de muncă în această industrie, îi asigur și pe această cale pe jurnaliști de tot respectul meu. Mulțumesc pentru înțelegere! PS. înțeleg blamul politic al celor din PNL în special, e campanie. Sunt convins că dumnealor, în spațiu privat, își aleg cu mare grijă cuvintele...”, a scris Romașcanu pe pagina sa de Facebook. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
iohannis si scholz la berlin
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului