PROPUNERE ÎN PNL: USL să reconfirme candidatura lui Antonescu la prezidențiale. Ce spun trei dintre vicepreședinții liberali

Data publicării:
CRIN ANTONESCU PRESEDINTELE PNL - MEDIAFAX-26

FOTO: MEDIAFAX

Ciprian Dobre, vicepresedinte PNL, a declarat pentru Digi24: „Eu cred că, în primul rând, nu se pune problema unei validări sau revalidări, pentru că dacă am fi într-o astfel de situație înseamnă că orice hotărâre ar lua USL sau oricare for colegial, ar trebui revalidat. Eu cred că ajunge o dată să se reunească congresele care au hotărât acest lucru o dată, iar un lucru hotărât nu urmează să fie decat respectat, nu rehotărât sau revalidat/.../”. Ciprian Dobre spune că în 2014 USL are nevoie de un singur lucru: „mobilizarea și pregătirea alegerilor parlamentare și a proiectului de țară al USL pentru absorbția fondurilor europene și întărirea capacității administrative a tuturor instituțpilor care se vor angrena și se vor angaja la acest drum. Este un drum foarte greu până în 2020”, a comentat Ciprian Dobre. „PSD este un partener serios, iar un partener se vede în primul rând atunci când acesta își respectă cuvântul, iar din punctul meu de vedere nu am niciun fel de teamă că PSD nu este un partid serios”, a adăugat Ciprian Dobre.

FOTO: MEDIAFAX

Horia Uioreanu, vicepreședinte PNL, spune că nu vrea să comenteze ceea ce a declarat colegul său, Florin Țurcanu, dar, în mod normal, „aceste validări au existat”, iar dacă cineva nu vrea să se țină de cuvânt „este o altă problemă”.

„Din punctul meu de vedere toate cele trei congrese din cadrul USL au validat candidatura domnului Crin Antonescu. Eu cred ca este suficient la momentul acesta”, a punctat Horia Uioreanu.

FOTO: MEDIAFAX

Romeo Stavarache, vicepreședinte PNL, are o părere similară: „Noi nu avem de ce sa facem acest congres, pentru că ceea ce am hotărât atunci este valabil și atunci/.../ dacă nu vor respecta programul de guvernare( cei de la PSD - n.r.) comun PNL-PSD, înseamnă că nu-i respectă pe cetățenii care și-au dat votul pentru acest program și pentru această alianță”, a declarat Romeo Stavarache.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gabriel Cotabiță, greu încercat de moarte! Prin ce a trecut artistul și ce ascundeau aparițiile sale...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”