Proiect de lege: O persoană adusă la Poliție nu poate fi verificată mai mult de 3 ore

Data publicării:
Bucharest, Romania - February 2, 2022: Romanian road police agent manages the traffic on a busy street on a winter day.
Agent de poliție în București. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

O persoană condusă la sediul Poliţiei nu poate fi verificată mai mult de trei ore de polițiști, conform unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, adoptat marţi de Camerei Deputaţilor. Decizia a fost luată de deputați cu 282 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, informează Agerpres.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în scopul prevenirii şi eliminării apariţiei oricăror moduri neunitare de acţiune în rândul poliţiştilor. În acest sens, se propune stabilirea unei durate determinate pentru aplicarea măsurii de conducere a unei persoane la sediul Poliţiei şi pentru desfăşurarea activităţilor poliţieneşti conexe acestei măsuri.

„Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul Poliţiei se realizează de îndată, fără a depăşi un termen de trei ore de la momentul iniţierii deplasării”, prevede un amendament al proiectului de lege.

Articolul 36 din legea Poliției Române prevede că polițistul e îndreptățit să conducă la sediul Poliției o persoană, dacă nu poate stabili identitatea acesteia, dacă o consideră suspectă de comiterea unei faptă penală ori dacă pune în pericol alte persoane sau ordinea publică.

În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut de proiectul de lege, acest termen se prelungeşte cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăşi patru ore de la momentul iniţierii deplasării, prevede un alt amendament.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Noile reguli privind legitimarea persoanelor de către polițiști, intrate în vigoare în 2020, pot fi citite aici.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este treaba cu Kosovo, rana deschisă în inima Balcanilor: ce ne spune...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”