Ludovic Orban, prim-ministru desemnat. Klaus Iohannis a făcut anunțul

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis si ludovic orban_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: Inquam Photos/George Călin

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, numele noului prim-ministru. Acesta este Ludovic Orban, președintele PNL. Anunțul a fost făcut în urma unei noi runde de consultări cu șefii partidelor de opoziție. 

„După consultările cu partidele parlamentare am tras concluzia că se conturează un guvern în jurul PNL-ului”, a spus Klaus Iohannis, precizând că PNL a fost singurul dispus să își asume guvernarea. 

Orban are, conform Constituției, o perioadă de 10 zile în care să decidă componența Guvernului, și să convingă partidele parlamentare să voteze învestirea Cabinetului. PNL are nevoie de 233 de voturi pentru a-ți pune în funcție Executivul. 

„PNL a fost singurul partid care a venit la consultări și a spus că sunt dispuși să-și asume guvernarea în această perioadă de tranziție. Guvernul va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. Personal cred că alegerile anticipate sunt o soluție foarte bună, dar nu cu guvernul Dăncilă interimar”, a spus Klaus Iohannis.

„Sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se ajunge la o soluție satisfăcătoare, cu atât mai bine pentru România”, a continuat președintele.

Klaus Iohannis a spus că noul guvern trebuie instalat urgent pentru a îndeplini mai multe sarcini în așteptare – organizarea alegerilor prezidențiale, elaborarea proiectului de buget pe 2020, închiderea bugetului pe anul acesta.

„Sunt convins că se vor strădui să pună e picioare o guvernare de tranziție de succes”, a spus Klaus Iohannis.

Citește și: Prima reacție a lui Ludov Orban după ce a fost desemnat prim-ministru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri