Liviu Dragnea îi cere lui Tudorel Toader o soluție pentru amnistie și grațiere. Ce termen-limită i-a dat

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La aproape doi ani după controversata OUG 13 care a scos sute de mii de oameni în stradă, Liviu Dragnea îi cere răspicat ministrului Justiţiei să prezinte cât mai repede un proiect privind amnistia şi graţierea. Preşedintele PSD spune că cel care s-a opus acestui proiect până acum a fost Paul Stănescu, potrivit informațiilor Digi24.

180921_PSD_CEXN_31_INQUAM_Photos_Octav_Ganea dragnea 2
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Mai mult, Dragnea îl acuză pe Tudorel Toader că nu a făcut nimic în această privinţă. Şeful PSD spune că dacă în săptămânile următoare Tudorel Toader nu va prezenta un proiect privind amnistia şi gratierea, atunci va cere CEx PSD să ia o decizie. Termenul final pentru adoptarea aministiei și grațierii ar fi finalul acestui an. 

În urmă cu o zi, Liviu Dragnea declara altceva.

Nu am discutat cu Tudorel Toader despre vreo OUG de amnistie, nici cu doamna ministru Dăncilă, sunt convins că nu se va adopta niciun fel OUG de amnistie pe 1 decembrie sau în jurul acestei date”, a declarat luni Liviu Dragnea, președintele PSD.

Întrebat dacă dacă acest lucru se va întâmpla după 1 decembrie, Liviu Dragnea a răspuns, doar în urmă cu o zi: „Nu știu domnișoară. Nu cred ca se va.... Eu nu sunt în guvern. Nu s-a discutat așa ceva.”

Premierul Viorica Dăncilă a făcut luni o declarație ieșită din comun, în contextul în care în trecut a dat asigurări, atât ea, cât și președintele PSD, Liviu Dragnea, că ea este cea care ia toate deciziile în Guvern.

Premierul Viorica Dăncilă le-a spus jurnaliștilor luni, în contextul unei eventuale OUG privind amnistia și grațierea, că nu poate face o declarație anume, pentru că „nu a discutat cu o anumită persoană”.

Presa a relatat de repetate ori că o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea i-ar fi benefică liderului PSD, Liviu Dragnea, mai ales după ce Guvernul Grindeanu a emis celebra OUG 13, în ianuarie 2017. Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, decizie definitivă, în dosarul „Referendumul” și la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizie în primă instanță, în dosarul angajărilor frauduloase la Protecția Copilului Teleorman. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi şi ce trebuie să...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
A dezvăluit cine este iubitul „secret”, iar acum a făcut publice noi imagini inedite. Fanii, impresionați...
Film Now
Dick Van Dyke, salvat de vecini în timpul incediului din Malibu: Am încercat să mă târăsc până la mașină, nu...
Adevarul
Președintele BNS anunță restructurări în sistemul bugetar: „Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj...
Newsweek
Ce bani îți aduc în plus la pensie indexarea plus Mica Recalculare? Creșteri și de 1.000 lei
Digi FM
Andreea Marin, mesaj emoționant după ce fiica ei a fost admisă la facultate în SUA. Fanii vedetei au...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...